Mărturia unei profesoare la început de drum, adusă în pragul disperării de elevi: ,,Nu mă bagă în seamă, pur și simplu/ Notele nu îi interesează"


O tânără profesoară de educație socială nu știe ce să mai facă cu elevii gălăgioși de la ore. Femeia spune că a încercat toate metodele posibile însă nu-i poate face pe elevii, care sunt în clasa a 7-a, să nu țipe în timpul orelor.

Profesoara povestește că nu poate conta nici pe ajutorul direcțiunii, deoarece ii se spune că comportamentul impertinent al eleviilor este vina profesorului, din cauza lipsei de experiență sau a felului în care își ține ora. 

,,Anul acesta am început să lucrez ca profesor într-o școală din mediul rural.

La una din clasele la care am ore sunt elevi foarte gălăgioși. Sunt total nemulțumită de felul în care se desfășoară ora la ei. Fac atât de multă gălăgie încât mă acoperă si nu-mi pot ține ora.

Astăzi singura metodă prin care am reușit să fac liniște a fost să țip la ei. Am țipat atat de tare incat ma doare și acum in gat. Acum vreo 2 saptamani i-am făcut nesimtiti. Nu am mai rezistat. Vreo 20 minute le-am explicat frumos lecția, i-am rugat sa scrie pe caiet, sa se oprească din vorbit cu colegul de banca. Ei fac liniște doar dacă ridic tonul. Linistea dureaza maxim 5 minute, apoi trebuie sa repet schema. Am venit cu fise, cu filmulețe, am predat clasic. Nimic nu merge. În echipa nu se poate lucra caci zbiară.

Ma simt oribil, simt ca sunt o profa jalnica. Mă simt teribil ca am țipat la ei. Regret…Dar!!! Eu intru în clasa și ei continua sa se poarte ca în pauză." a mărturisit femeia.

Profesoara spune că notele mici și scăderea notei la purtare nu au niciun efect asupra elevilor. 

,,Nu mă bagă în seamă, pur si simplu. Sunt 25 de elevi, aproximativ 10 din ei nu scriu de pe tabla, nu au caiete, intarzie la ora (stau în curtea școlii de vorbă).

Mi-as dori sa le captez cumva atentia. Sa ii fac sa fie atenți. Ei mi-au spus ca nu le place materia predata de mine. "ca ce mă ajuta pe mine în viața..." I-am explicat cum îl ajuta și materia mea și școala în general. Elevul nu a părut deloc interesat de explicații. 2 minute mai apoi radea cu colegul de banca. Mi-au zis ca nu am ce sa le fac... Că au ramas repetenti și nu s-au potolit. Notele nu îi interesează. Au avut nota scăzută la purtare anii trecuți și sunt mândri de asta.

Sunt și câțiva elevi atenți și silitori în clasa. Măcar pentru ei aș vrea să îmi pot tine orele in liniste. Măcar ei sa priceapă ceva. E o clasa de a 7-a...

La ora următoare nu vreau sa predau. Vreau sa discut despre ei, nevoile lor si comportamentul lor. Vreau sa găsesc o soluție sa am un canal de comunicare cu ei.

Apreciez orice sfat/ îndrumare....”, a scris profesoara într-o postare de pe o rețea de socializare. 

Comentarii Facebook