Mai multe organizații media cer dreptate în cazul Emiliei Şercan: „Ancheta a fost plină de neglijențe, întârzieri, neclarități și încălcări


Au trecut aproape doi ani de când jurnalista de investigație Emilia Șercan a depus o plângere după ce 5 fotografii personale i-au fost furate și încărcate pe 30 de site-uri. Jurnalista a oferit atunci probe autorităților pentru a se investiga furtul fotografiilor, probe care au ajuns și ele online, pe zeci de site-uri, la scurt timp după ce aceasta a părăsit sediul poliției. 

Potrivit jurnalistei, doar Poliția a primit captura de ecran și, prin urmare, un site din Republica Moldova, pe care a apărut pentru prima dată captura,  nu ar fi putut să o obțină decât prin intermediul unei scurgeri de informații din partea Poliției.

Emilia Șercan și-a căutat dreptatea în instanță, fiind deschise 7 dosare în acest caz, unul pentru amenințare, închis zilele trecute de procurori pe motiv că ,,nu prezintă interes public” și 6 care vizează komopromatul și scurgerile de date. 

,,Totul face, cel mai probabil, parte dintr-o campanie de defăimare orchestrată politic, după ce Șercan a dezvăluit, timp de mai mulți ani, că membri importanți ai guvernului, ai sistemului judiciar, ai serviciilor de informații și ai armatei și-au plagiat tezele academice “, susține un grup internațional de organizații media, alături de Active Watch și Centrul pentru Jurnalism Independent din România, într-o scrisoare deschisă pe care au trimis-o miercuri Procurorului General al României. 

Organizațiile acuză autoritățile de o serie de nereguli în desfășurarea cercetărilor și susțin că „ancheta a fost plină de neglijențe, întârzieri, neclarități și încălcări evidente ale procedurii și ale drepturilor părții vătămate, ceea ce a dus la eșecul de a identifica suspecții infracțiunilor”. 

Aceștia cer o anchetă separată privind eșecurile investigațiilor actuale, încălcările de procedură și posibilitatea unei mușamalizări deliberate și susțin solicitarea formulată de către Emilia Șercan de a transfera cazul la Parchetul General, unde o nouă echipă l-ar putea soluționa. 

De-a lungul anchetei aceștia au observat mai multe nereguli, printre care și:

Identificarea celor 6 șefi de poliție care se presupune că au primit copii ale dovezilor, inclusiv captura de ecran, a fost făcută de Șercan, prin intermediul unor cereri de liber acces la informații iar interogarea acestora a durat 14 luni. 

,,La început, anchetatorii nu au reușit să interogheze, ca martori-cheie, proprietarii site-urilor care au postat fotografiile lui Șercan. În urma protestelor lui Șercan, procurorii au efectuat, în cele din urmă, interogatorii cu trei proprietari de site-uri, dar au omis să îl notifice și să îl invite pe avocatul lui Șercan pentru a participa la interogatoriul cu martorii. Refuzarea accesului avocatului părții vătămate este o încălcare clară a legislației penale din România”, se arată în scrisoare. 

Mai mult, avocatului jurnalistei i-a fost interzis accesul la mai multe documente, acestea fiind clasate ca „strict secrete”, în ciuda faptului că acesta era certificat pentru a avea acces la astfel de documente.

După 5 cereri pentru ca fotografiile să fie eliminate de pe site-uri, Prim-adjunctul Procurorului General a informat-o pe Șercan că vor începe demersurile pentru „suprimarea difuzării în spațiul cibernetic a fotografiilor în litigiu, însă acesta a menționat că  dosarul va fi „soluționat” până la sfârșitul lunii octombrie, procurorul intenționând să închidă, cel mai probabil cazul fără a face alte eforturi.

Scrisoarea a fost semnată de Centrul European pentru Presă și Libertate Media / European Centre for Press and Media Freedom (ECPMF), Federația Europeană a Jurnaliștilor / European Federation of Journalists (EFJ), Institutul Internațional de Presă / International Press Institute (IPI), Free Press Unlimited (FPU), OBC Transeuropa (OBCT), Reporteri fără Frontiere / Reporters Without Borders (RSF), ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent (CIJ).


Comentarii Facebook