Lyridele au luminat noaptea trecută cerul Clujului, într-un spectacol de neuitat! Imagini uluitoare surprinse în toiul ploii de stele VIDEO

În noaptea de 21 spre 22 aprilie, cerul Clujului s-a transformat într-o scenă cosmică. Lyridele, una dintre cele mai vechi și spectaculoase ploi de meteoriți cunoscute de omenire, și-au făcut apariția în toată splendoarea lor, iar momentul a fost pur și simplu magic

Filmările suprinse de clujeni dovedesc asta: zeci de dâre luminoase au brăzdat cerul liniștit al nopții, unele lăsând după ele urme strălucitoare, ca niște semnături de foc. Aproximativ un sfert dintre meteori au creat aceste "ecouri" vizuale, dâre de gaze ionizate care au rămas vizibile câteva secunde, suficient cât să-ți taie respirația.

Mai mulți internauți au surprins aceste momente absolut spectaculoase și au postat imaginile pe rețelele de socializare, unde au strâns un val mare de admirație din partea celor care au rămas profund surprinși de dansul stelar.

Cu până la 20 de meteori pe oră și un cer senin ca-n povești, Lyridele și-au ținut promisiunea: au oferit o noapte pe care nu o vom uita prea curând. Cerul nu doar că a plouat cu stele, ci parcă a scris poezie cu lumină.

Următoarea șansă să visezi cu ochii spre cer? În mai, când Eta Aquaridele își fac intrarea. Dar până atunci, Lyridele rămân vedetele absolute ale primăverii.


Comentarii Facebook