Ivan Fedorov, primarul din Melitopol răpit de armata Rusiei, a vorbit despre condițiile în care a fost ținut timp de aproape o săptămână


Primarul din Melitopol, Ivan Fedorov, a făcut declarații despre condițiile în care a fost ținut în captivitate, după ce rușii l-au răpit și l-au eliberat sub condiția unui schimb. Acesta a spus că a fost ținut într-o cameră destul de mică unde a fost supravegheat neîncetat de soldați înarmați, dar nu a fost abuzat fizic în vreun fel.

Mărturii din zilele tulburi de război Rusia - Ucraina. Primarul din Melitopol, Ivan Fedorov, răpit de forţele ruse şi apoi eliberat în schimbul mai multor soldaţi, afirmă că a fost ţinut într-o cameră mică, păzit de soldaţi înarmaţi, dar nu a fost rănit fizic. Ivan Fedorov a declarat pentru BBC că trupele ruse l-au luat din biroul său fără un cuvânt, iar pe durata detenţiei nu a avut niciun contact cu lumea exterioară.  

Povestea răpirii lui Ivan Fedorov

El a afirmat că a fost ţinut într-o cameră mică, cu soldaţi înarmaţi, dar nu a fost niciodată rănit fizic. Forţele de ocupare din Melitopol l-au înlocuit pe Fedorov cu propriul primar, relatează news.ro.  

Ivan Fedorov, răpit la 11 martie de forţele ruse, a fost eliberat, miercuri, la schimb cu nouă soldaţi ruşi capturaţi de ucraineni. Primarul a vorbit la telefon cu preşedintele Volodimir Zelenski şi i-a spus acestuia că îşi va relua activitatea cât de curând posibil.


Comentarii Facebook