Inspecția Muncii a dat amenzi de 6 milioane de lei într-o săptămână: 156 de angajați la negru prinși și utilaje oprite pe loc
Inspecția Muncii a dat amenzi de peste 6 milioane de lei într-o singură săptămână. Ce au găsit inspectorii
Aproape 2.100 de controale în toată țara, 156 de angajați la negru prinși pe loc și șapte utilaje oprite imediat din cauza pericolului. Inspecția Muncii a publicat miercuri bilanțul acțiunilor derulate în săptămâna 20-24 aprilie, iar cifrele arată un tablou îngrijorător al pieței muncii din România, potrivit agerpres
În intervalul 20-24 aprilie, inspectorii de muncă au efectuat 2.056 de controale la nivel național. Rezultatul: 1.335 de sancțiuni aplicate și 2.932 de măsuri dispuse pentru remedierea neregulilor constatate. Valoarea totală a amenzilor depășește 6,1 milioane de lei.
Principalul obiectiv al acțiunilor a fost combaterea muncii la negru. Au fost depistați 156 de angajați care lucrau fără forme legale. Pe lângă aceștia, inspectorii au constatat nerespectarea programului de lucru, a timpului de odihnă și ignorarea măsurilor dispuse în urma controalelor anterioare.
Șapte utilaje oprite imediat, din cauza riscurilor grave
Pe zona securității și sănătății în muncă, amenzile au depășit 636.000 de lei. Inspectorii au identificat situații care au impus oprirea imediată a șapte echipamente de muncă, considerate periculoase.
Printre problemele grave constatate se numără lipsa autorizației ISCIR și absența evaluărilor de risc privind accidentele de muncă, nereguli care pot pune în pericol direct viața angajaților. Inspecția Muncii anunță că acțiunile de control vor continua.
0 Comentarii