Epava unei drone Bayraktar, folosită de armata ucraineneană, a fost găsită la Sulina


O dronă de tip Bayraktar folosită de armata ucraineneană a fost găsită luna aceasta în zona Sulina, potrivit Ministerului Apărării.

Forțele Navale Române au fost sesizate în 11 mai cu privire la epava unei drone care plutea în derivă în apele teritoriale ale României, într-o zonă situată între Sulina și Sfântu Gheorghe, la aproximativ două mile marine de țărm, potrivit unui comunicat al instituției.

Epava a fost recuperată de o navă a Forțelor Navale, fiind preluată ulterior de Forțele Aeriene Române pentru derularea procedurilor legale de identificare a epavei și cercetarea împrejurărilor în care aceasta a ajuns în apele teritoriale ale României. Din primele date a rezultat că epava, care poartă însemnele Forțelor Navale ale Ucrainei, nu avea armament și muniție la bord.

Din coroborarea datelor de trafic aerian din regiunea Mării Negre, aparatul de zbor s-a prăbușit în spațiul aerian ucrainean, cel mai probabil în cursul acțiunilor desfășurate în perioada 7-8 mai. Epava a fost ulterior purtată de curenți către apele teritoriale ale României, unde a fost reperată în data de 11 mai.

La acest moment, sunt desfășurate procedurile legale de notificare a autorităților ucrainene cu privire la această situație, potrivit comunicatului.


Comentarii Facebook