După profesori, judecătorii și procurorii au decis să blocheze sistemul. Greva ar putea să paralizeze toate marile orașe, de la București la Cluj-Napoca
După profesori, a venit rândul magistraților să facă grevă. Oamenii sunt nemulțumiți pentru că Guvernul Bolojan vrea să umble la vârsta de pensionare și la pensiile lor, considerate de unii „speciale”. În acest sens, Curtea de Apel București dă tonul alături de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și e de așteptat ca acest protest să fie extins în toată țara, inclusiv la Cluj-Napoca.
Conform G4Media.ro, Adunarea Generală a judecătorilor de la Curtea de Apel București a deci să suspende toate ședințele de judecată, cu excepția măsurilor care sunt de competența judecătorului de drepturi și libertăți și a măsurilor privative de libertate.
De asemenea, vor face excepție și cauzele care au obiect custodii, indezirabili si suspendarea actului administrativ conform articolului 14 din legea contenciosului administrativ. Între timp, procurorii și-au suspendat activitatea pe durată nedeterminată.
Angajații din sistem spun că în aceste condiții, în care pensiile le vor fi reduse și vârsta de pensionare va crește, niciun magistrat nu mai e interesat să rămână în sistem. Între timp, profesorii și angajații ANAF pregătesc, de asemenea, noi proteste și sunt șanse mari ca școala să nu înceapă pe 8 septembrie.
2 Comentarii