După mai multe controale SRI, Ministerul Educației va desecretiza documentele clasificate din 1972 până în 2002/Ce conțin acestea


Ministerul Educației propune, printr-un proiect de hotărâre de Guvern publicat în transparență decizională, declasificarea documentelor emise înainte de 2002. Aceste documente au fost emise fie de către Ministerul Educației, fie de instituțiile și structurile aflate în subordinea sau în coordonarea acestuia, precum și de către persoane juridice de drept public sau privat, documente care sunt acum „în fondul arhivistic al ministerului”, conform proiectului de act normativ. 

Decizia vine după ce mai multe controale ale Serviciului Român de Informații au arătat că ministerul nu respectă prevederile legale adoptate din anul 2002 de desecretizare a documentelor respective.

Este vorba inclusiv de tezele de doctorat, potrivit documentului, mai puțin cele care privesc domeniul apărării și siguranței naționale – lista completă a informațiilor care urmează să fie declasificate, mai jos în articol.

În nota de fundamentare a proiectului scrie că „în contextul acțiunilor de control, efectuate de către SRI cu privire la modul în care sunt implementate măsurile referitoare la protecția informațiilor clasificate în Ministerul Educației a fost semnalat, sistematic și consemnat în Documentul constatator, faptul că Ministerul Educației nu a implementat prevederile art.18 din Hotărârea Guvernului nr.585 din 13 iunie 2002 pentru aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România”.

Astfel, instituția avea obligația, conform prevederilor Standardelor Naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, cu modificările și completările ulterioare, „de a evalua periodic necesitatea menținerii în nivelurile de secretizare acordate anterior și apoi să precizeze dacă acestea pot fi declasificate ori trecute la un nivel inferior de secretizare, la o anumită dată sau la producerea unui anumit eveniment”.

Ce categorii de informații conțin documentele secretizate din arhiva Ministerului Educației, potrivit instituției:

  • Organizarea, planificarea și desfășurarea învățământului de toate gradele;
  • Selecționarea și încadrarea personalului din aparatul central al ministerului și structurile din subordine;
  • Organizarea, planificarea și desfășurarea activității de cercetare științifică;
  • Organizarea, planificarea si desfășurarea activității de apărare locală antiaeriană (ALA) la nivelul ministerului și structurilor din subordine;
  • Organizarea, planificarea și desfășurarea activității de evidență a rezerviștilor la nivelul ministerului și structurilor din subordine;
  • Organizarea, planificarea și desfășurarea activității de evidență și manipulare a hărților topografice în proiecție Gauss și a altor materiale topo geodezice la nivelul ministerului și structurilor din subordine;
  • Colaborarea internă și internațională în domeniul educației și în cel cultural-științific.

Citește articolul integral pe Edupedu.ro.

Comentarii Facebook