Dosarul „Pampers” se întoarce împotriva DIICOT! Un fost senator de Cluj îi ia apărarea lui Cătălin Avramescu și cere măsuri „Depășește orice formă de abuz”
Clujeanul Péter Eckstein-Kovács, despre dosarul clasat al lui Cătălin Avramescu: „N-am crezut nici o clipă în vinovăția lui”
Avocatul clujean Péter Eckstein-Kovács, fost senator de Cluj, cere măsuri împotriva celor care au decis ancheta în dosarul de pornografie infantilă al lui Cătălin Avramescu, clasat de DIICOT.
Eckstein-Kovács și Avramescu au fost consilieri la Administrația Prezidențială în mandatul lui Traian Băsescu. „Am fost coleg la Cotroceni cu dl. Avramescu. N-am crezut nici o clipă în vinovăția lui”, a declarat fostul senator.
Avocatul spune că nu există abjecție mai gravă decât să-ți asumi o asemenea acuzație la adresa cuiva. Despre anchetă, spune că ce a urmat „depășește orice formă de abuz” și încalcă flagrant drepturile fundamentale ale omului.
„Cătălin e un om puternic”, a mai spus Eckstein-Kovács. Dacă nimeni nu răspunde pentru ceea ce el numește „măsuri arbitrare”, avertizează avocatul, rămâne sentimentul că justiția română „poate să facă orice cu noi”.
Avramescu: interceptat o lună pentru două SMS-uri despre scutece
Cătălin Avramescu a anunțat joi, 10 septembrie, că DIICOT a emis ordonanță de clasare în dosarul în care fusese declarat suspect. „Dosarul «Pampers» a fost închis”, a spus fostul consilier prezidențial.
Potrivit lui, telefonul i-a fost interceptat timp de o lună. La ora 6.00, cinci oameni mascați și înarmați i-au percheziționat casa. Anchetatorii i-au luat telefonul, tableta și laptopul și le-au ținut o lună și jumătate, deși pe laptop, spune el, avea date confidențiale, între care mesaje schimbate cu președintele României și documente din arhive militare.
Avramescu susține că totul a pornit de la două SMS-uri din octombrie 2025, în care discuta cu mama fetiței lor de trei ani despre scutecele copilului. Întreabă de ce i-a fost ascultat telefonul abia în august 2026 și de ce i-a fost urmărită poziția pe hartă.
Din sutele de convorbiri interceptate, procurorii ar fi reținut doar două „de interes”: una cu o mătușă din Italia și una cu scriitorul Horia-Roman Patapievici, care îi transmitea solidaritatea. „Dacă asta nu este poliție politică, atunci ce este?”, a declarat Avramescu.
Cere demisia șefilor DIICOT
Avramescu cere public demisia șefului DIICOT, Codrin Miron, și a adjunctului acestuia, Alex Florența. Președintelui Nicușor Dan i-a pus două întrebări: dacă nu îi e rușine de instituția condusă de cei doi și cât îl mai ține în funcție pe Lucian Pahonțu, directorul Serviciului de Protecție și Pază.
Fostul consilier susține că în spatele anchetei s-ar afla oameni din „servicii” care au vrut să-l compromită. Nu a prezentat public dovezi pentru această acuzație. Spune că se va consulta cu avocații, iar jurnaliștilor care, în opinia lui, au publicat minciuni despre el le-a transmis să își sune avocații.
Cum a început ancheta
Pe 5 august, procurorii DIICOT – Structura Centrală și polițiști din Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București au făcut o percheziție în București, într-un dosar de pornografie infantilă. Potrivit Știrile ProTV, ancheta a pornit de la o plângere a fostei partenere a lui Avramescu.
Avramescu a spus atunci că e vorba de fotografii cu unul dintre copiii săi, scoase complet din context, și că își va da fosta parteneră în judecată pentru calomnie. Surse judiciare citate de Gândul susțin că dosarul a fost clasat pentru că faptele sesizate nu au fost dovedite.
Cătălin Avramescu conduce Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale Ion I. C. Brătianu al Academiei Române.
1 Comentariu