Detalii despre cauza decesului lui Zsolt Torok. Ce spune șeful Salvamont Sibiu


Șeful Salvamont Sibiu, Adrian David, crede că Zsolt Torok a murit după ce o stâncă s-a desprins cu el, pentru că zona Vârfului Negoiu este foarte instabilă și puțin frecventată de alpiniști.

A fost unul dintre cei mai buni alpiniști din România, eu cred că s-a desprins o stâncă cu el, dat fiind faptul că acolo este o zonă foarte instabilă și este un traseu foarte puțin frecventat de alpiniști”, a spus Adrian David, pentru Mediafax.

Am aflat că Torok Zsolt, un alpinist, a dispărut în zona Munților Făgărașului, am declanșat acțiunea de căutare cu echipe de la Salvamont Sibiu, Salvamont Prahova și jandarmerie, iar în sprijin ne-au venit un elicopter de la Ministerul de Interne, de la Inspectoratul General de Aviație, care a survolat zona și din elicopter s-a localizat o persoană căzută foarte aproape de Vârful Negoiu. S-au deplasat imediat echipe terestre, l-au identficat, l-au găsit pe alpinistul respectiv decedat și s-a dispus evacuarea acestuia într-o zonă în care poate veni elicopterul pentru a-l prelua, dat fiind faptul că este foarte mult de mers”, a mai spus Adrian David.

Soția alpinistului Torok Zsolt a spus că acesta ”a plecat marți, marți seara am vorbit cu el, era la refugiul Călțun. Miercuri dimineața a plecat într-o plimbare și s-a întâmplat. Știind că e într-o zonă fără semnal, nu ne-am alertat foarte tare. De miercuri nu mai știam nimic de el. Azi dimineață au ajuns un grup la refugiul Călțun și au văzut că lucrurile lui sunt acolo. Eu într-adevăr știam că trebuie să vină, dar știam că el are la el cort și absolut tot ce are nevoie, am zis, știe ce face. Și dimineață când am aflat că i-au găsit lucrurile, am sunat imediat și am anunțat. El trebuia duminică să se întoarcă. A plecat singur și urma să se întâlnească cu alte persoane acolo. Asta a fost problema, că așa ne-am sesizat că ceva nu este în regulă, fiind o zonă fără semnal”, a spus soția alpinistului, Laura Torok, pentru Mediafax.

Torok Zsolt era unul dintre cei mai cunoscuți alpiniști din România. În 2016, el a urcat cinci vârfuri în Himalaya, iar în trei dintre ascensniuni i-a fost alături Vlad Căpuşan.

Comentarii Facebook