Cum ne putem salva viața când suntem atacați de o haită de câini agresivi. Dresor: „Dacă aceste lucruri îmi lipsesc, devine un pic mai complicat”


Fenomenul câinilor fără stăpân pare că a scăpat de sub control. Zilele trecute toată presa a scris despre cazul tragic al unei femei ucisă de câini în București. Fiecare dintre noi riscă să ajungă, din păcate, în situația în care atacul câinilor care umblă liberi pe străzi să fie inevitabil. În acest caz, există câteva lucruri pe care trebuie să le facem, dacă ne vedem puși în fața faptului împlinit. 

Dresorul Daniel Manea a prezentat, la Antena 3 CNN, câteva metode simple prin care ne putem apăra de câini, în cazul în care suntem atacaţi.

Depinde de numărul de câini, de terenul care este acolo în jur, sunt foarte multe variabile. Dar dacă există o suprafață foarte mare, nelocuită, unde mulți oameni, foști proprietari de câini care vin și se scapă de ei pe acele câmpuri, ei se adaptează mediului și pot să se întâmple tragedii. Trebuie să găsim mijloacele, cum trebuie să diminuăm acest risc. Și acolo există câteva soluții. Dacă stau într-o zonă de genul ăsta, ar trebui să mă ajut de mici soluții tehnice, cum ar fi aparatele care emit ultrasunete, care îi deranjează pe câini. Oamenii nu simt nimic, nu deranjează pe nimeni în rest, însă câinii sunt îndepărtați. Mai sunt și spray-uri cu piper, care pot avea un efect puternic, să pot îndepărta câinii în aceste situații limită. Dacă aceste lucruri îmi lipsesc și mă găsesc întâmplător în acea zonă, neștiind unde sunt de fapt, devine un pic mai complicat, dar sunt și acolo soluții. Ce pot să fac este să cunosc un pic comportamentul câinilor și să știu la ce reacționează”.

„Câinii simt frica. În momentul în care eliminăm adrenalină, aia face ceva cu sistemul lor nervos, îi irită un pic”

Câinii reacționează la limbajul lor analog, adică prin spațiu și prin corp, și aceste elemente le folosesc pentru a reuși să îi îndepărtez. Mă fac mai mare, îmi ridic geaca în sus, arunc un obiect pe jos, bat din picior, fac o acțiune un pic mai amplă, fiind un pic zgomotos dar nu panicat. Câinii simt frica. În momentul în care eliminăm adrenalină, aia face ceva cu sistemul lor nervos, îi irită un pic.

La un număr mare, rămân calm, nu mă dau înapoi, devin un pic ofensiv și încerc să îmi apăr spatele și să mă asigur că nu mă înconjoară. Evit contactul cu privirea ca să nu se simtă provocați. Fugă niciodată, și niciodată o atitudine defensivă. Cel mult stau pe loc, dacă nu devin un pic ofensiv. Niciodată nu mă dau în spate.", a mai precizat Daniel Manea.

Comentarii Facebook