Coaliția de guvernare joacă ping pong cu măsurile de austeritate. Modificări peste modificări, ce se întâmplă cu CASS și capitalul social pentru firme
După aproape patru ore de negocieri, liderii Coaliției de guvernare au convenit asupra unor modificări importante la cel de-al doilea pachet fiscal, pe care premierul Ilie Bolojan vrea să-l adopte prin asumarea răspunderii în Parlament până la sfârșitul săptămânii.
Cu toate acestea, guvernanții nu dau dovadă de seriozitate pentru că revin peste noapte asupra unor decizii și schimbă din nou, făcând pe multă lume să se întrebe dacă știu cu adevărat ce fac. Conform Antena 3, discuțiile au avut loc luni seara, la Palatul Victoria, în prima ședință la care PSD a revenit după boicotul provocat de conflictul cu USR.
Astfel, firmele nu vor avea nevoie de un capital social de 8.000 de lei pentru a se înființa, iar această cifră a scăzut la 500 de lei.
Mai mult, guvernanții vor să scadă CASS pentru cei care desfășoară activități independente, pragul propus inițial la 90 de salarii minime fiind redus la 72, față de cele 60 actuale.
Taxa de 25 lei pentru coletele din afara UE rămâne neschimbată, iar în domeniul Sănătății se anunță mai multe ajustări: creșterea finanțării pentru ambulatorii, reducerea fondurilor pentru secții și modificarea regulilor de numire a șefilor de secție în spitalele universitare – aceștia vor fi selectați prin concurs de managerul spitalului, fără veto-ul facultăților de medicină.
1 Comentariu