CCR a respins sesizarea lui Nicușor Dan. Românii pot ajunge după gratii pentru mesaje rasiste sau antisemite pe Facebook!
Lovitură dată de CCR lui Nicușor Dan, după ce președintele contestase legea de combaterea a antisemitismului și xenofobiei, pe motiv că ar fi neconstituțională.
CCR a respins, astfel, sesizarea lui Nicușor Dan. Conform Digi 24, președintele Nicușor Dan făcuse această obiecție de neconstituționalitate la CCR pentru că ar exista neclarități și ambiguități în actul normativ care pot duce la abuzuri.
Cu toate acestea, CCR a respins cu unanimitate de voturi ca neîntemeiată obiecția de neconstituționalitate formulată de către Nicușor Dan. Ce prevede această lege? Practic, închisoarea pentru oricine distribuie materiale antisemite, fasciste, legionare, rasiste și xenofobe, care neagă sau distribuirea Holocaustul.
Pedeapsa începe de la 6 luni la 5 ani în anumite cazuri. Cu toate acestea, Nicușor Dan a fost nemulțumit de lege și a menționat că „orice acțiune a statului care se referă la polarizarea existentă trebuie să ofere toate garanțiile pentru a nu putea fi citită ca o acțiune a unei opțiuni politice a societății, cu reprezentare parlamentară majoritară, împotriva celeilalte”.
„Statul român trebuie să acționeze cu fermitate pentru a preveni și pentru a combate incitarea la ură, la xenofobie, la discriminare de orice fel. Dacă nu o face însă într-o manieră echilibrată, cu respectarea strictă a prevederilor constituționale, efectul va fi contrar.
Societatea românească este puternic polarizată, încrederea în autoritățile statului este la cote reduse și orice acțiune a statului care se referă în mod dezechilibrat la această polarizare crește tensiunea socială și neîncrederea în autorități”, a transmis Nicușor Dan.
Problema observată de Nicușor Dan e că legea nu definește clar ce înseamnă material legionar, rasist, xenofob sau fascist, astfel că pot avea loc abuzuri care pornesc de la un simplu mesaj pe Facebook.
7 Comentarii