Bugetul Președinției, redus drastic! Nicușor Dan anunță returnarea a 17% din fonduri în cadrul unui efort de austeritate

Președintele Nicușor Dan anunță că Administrația Prezidențială returnează 17,5 milioane de lei din bugetul pe 2025, ca parte a unui efort real de austeritate. Reducerea reprezintă aproximativ 17% din creditele instituție

Nicușor Dan: Administrația Prezidențială returnează 17,5 milioane de lei din bugetul pe 2025

Președintele Nicușor Dan a anunțat marți că a transmis Guvernului că Administrația Prezidențială va returna 17,5 milioane de lei din bugetul alocat pentru anul 2025, în contextul viitoarei rectificări bugetare.

„În luna iulie am declarat că Administrația Prezidențială va contribui la efortul de austeritate printr-o reducere reală a propriului buget, nu prin gesturi simbolice. La rectificarea publicată ieri, am transmis Guvernului că vom returna 17,5 milioane de lei, aproximativ 17% din creditele bugetare – o reducere semnificativă, rezultat al unei analize detaliate a cheltuielilor instituției”, a explicat Nicușor Dan într-un mesaj public.

Președintele subliniază că este normal ca Administrația Prezidențială să participe la acest efort colectiv, mai ales în contextul restrângerilor bugetare.

„Știu că pentru mulți români vremurile sunt dificile, iar statul trebuie să dea primul exemplu de responsabilitate. Nu putem cere sacrificii de la cetățeni fără ca statul să le facă întâi. Nu este un gest politic, ci o chestiune de bun-simț. Ne angajăm să continuăm pe drumul unui stat mai suplu, mai eficient și mai aproape de oameni”, a mai transmis șeful statului pe pagina sa de socializare.

Comentarii Facebook