„Avalanșă” de apeluri de la munte! Zeci de persoane au fost salvate din fața frigului


În ultimele 24 de ore, Dispeceratul Național Salvamont a înregistrat 14 apeluri de urgență care au necesitat intervenția echipelor de salvatori montani din mai multe zone ale țării.

Cele mai multe solicitări au fost pentru Salvamont Gorj, unde au fost primite șapte apeluri, urmate de Salvamont Prahova cu trei intervenții și Salvamont Lupeni cu două apeluri. Intervenții punctuale au avut loc și în județele Dâmbovița și Buzău.

„Avalanșă” de apeluri de la munte! Zeci de persoane au fost salvate din fața frigului

În urma acestor acțiuni, salvamontiștii au salvat 14 persoane. Cinci dintre acestea au avut nevoie de transport la spital cu ambulanțele SAJ, SMURD sau Salvamont, iar celelalte au fost transportate cu mașinile aparținătorilor, cu acordul echipelor de intervenție.

Pe lângă apelurile de urgență, Dispeceratul Național Salvamont a primit și 27 de solicitări de informare privind traseele turistice montane și starea pârtiilor. Reprezentanții Salvamont România le recomandă turiștilor prudență și responsabilitate în desfășurarea activităților montane și îi invită să sprijine campania de reducere a accidentelor pe munte.

Comentarii Facebook