Atenție de unde cumpărați vacanțe! Internetul este plin de excursii false în perioada concediilor. Vezi cum să nu cazi în capcana infractorilor


Infractorii cibernetici întind tot mai multe capcane online în perioada vacanțelor, anunță experții în securitate.

Potrivit unei analize Eset, o companie care se ocupă cu detecţia şi analiza a conţinutului malware, tot mai mulți cetățeni cad victime unor amenințări online, înainte sau în perioada vacanțelor, cele mai comune înșelăciuni fiind excursiile gratuite false sau casele fictive propuse spre închiriere.

Astfel hackerii creează site-uri false unde promovează oferte incredibile la vacanțe, bilete de avion, excursii sportive și religioase, cazări sau cluburi de vacanțe. Aceștia promovează astfel aceste oferte foarte ieftine și pe rețelele sociale folosind conturi piratate.

Cea mai comună înșelătorie este cea a promoțiilor la vacanțe gratuite false, unde victimele sunt contactate prin mesaje și e-mail iar infractorii vor susține că au câștigat un sejur gratuit la o tombolă, și vor cere o taxă ,,de prelucrare” pentru a primi vacanța ,,gratuită”, astfel escrocii rămân cu banii plătiți de victime.

O altă metodă folosită de infractorii cibernetici este cea a site-urilor clonate, replici ale paginilor originale deţinute de companii aeriene sau agenţii de turism, unde utilizatorii  achiziționează bilete sau sejururi fictive, crezând că sunt pe site-urile oficiale ale companiilor.

De asemenea, înșelătorii online frecvente sunt și ofertele de asistenţă cu documentele de călătorie internaţionale, anunţurile false cu case de vacanţă de închiriat, escrocheriile cu zboruri charter, riscurile reţelelor Wi-Fi gratuite, precum şi riscurile încărcării prin USB.

Astfel, experții în securitate cibernetică recomandă să:

  • verificaţi online companiile de turism, hotelurile şi agenţiile de turism sau de închirieri
  • nu răspundeţi niciodată la mesaje și mail-uri suspecte
  • nu plătiţi prin transferuri bancare
  • verificaţi adresa URL a oricărui site pe care îl vizitaţi
  • nu vizitaţi site-uri web suspecte care oferă vacanţe şi bilete cu reduceri neobişnuit de mari
  • nu utilizaţi Wi-Fi public fără o reţea privată virtuală 

Comentarii Facebook