Arafat a explicat de ce se interzice deplasarea pe timp de noapte și de ce se închid magazinele la 21.00


Carantina parțială va fi implementată în România din 9 noiembrie, a anunțat secretarul de stat Raed Arafat. Astfel, de la ora 23.00 la ora 5.00 se poate ieși din casă doar cu declarație pe propria răspundere, de la 21.00 se închid magazinele și localurile. 

Purtarea măștii va fi obligatorie peste tot , iar Raed Arafat a spus că acest lucru va duce la reducerea cazurilor.

Este poate măsura care va duce cel mai mult la limitarea răspândirii virusului, dacă e respectată”, a declarat Raed Arafat.

Magazinele se închid la 21.00 pentru a limita mobilitatea și contactele.

De asemenea, circulația între orele 23.00 și 05.00 se va face numai pe bază de declarație, deoarece ”este intervalul în care tinerii, cel mai mult, se deplasează, se vizitează, fac petreceri, inclusiv poate afară. Sunt studii făcute și în alte state care arată că există impact, mai multe țări au luat această măsură”.

Din 9 noiembrie vor fi interzise petrecerile și evenimentele private, atât în interior, cât și în spații deschise.

Companiile cu cel puțin 50 de angajați vor trebui să aibă un program de lucru decalat, pentru a reduce impactul asupra transportului public, care poate fi una dintre sursele de răspândire a virusului, când se creează aglomerație.

România în LOCKDOWN parțial: Se va interzice circulația între orele 23.00 - 5.00 fără declarație. Localurile și magazinele se închid la ora 21.00

Comentarii Facebook