Sambata 4 Februarie

Aproape 2.800 de români aflați în străinătate au fost infectați cu coronavirus. În ce țară sunt cei mai mulți


La nivel național, până în prezent, au fost confirmate 15.131 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), conform Grupului de Comunicare Strategică. 

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 6.912 au fost declarate vindecate și externate, iar 926 persoane au decedat.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.756 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.698 în Italia, 561 în Spania, 29 în Franța, 329 în Germania, 79 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. 

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 99 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 30 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Comentarii Facebook