Anul școlar va începe cu prezența fizică a elevilor. Unitățile de învățământ vor rămâne deschise până la o incidență de 6 la mia de locuitori


Ministrul Educației a anunțat regulile pentru redeschiderea școlilor și vaccinarea copiilor, după ședința de la Guvern, prezidată de premierul Cîțu, la care au mai participat ministrul Sănătății Ioana Mihăilă, secretarul de stat Raed Arafat, medicul Valeriu Gheorghiță și Adriana Pistol, șefa Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).

Cîțu: Vreau ca anul școlar să înceapă și să rămână cu prezență fizică

Am avut două lucruri pe care le-am spus la început și rămân ferm: vreau ca anul acesta anul școlar să înceapă cu prezența fizică și să rămână cu prezența fizică. Avem tot ce ne trebuie pentru acest lucru. Anul trecut nu aveam vaccin. Este important pentru mine, după discuțiile pe care le-am avut cu specialiștii despre impactul.

Al doilea lucru, vreau ca festivitățile de deschidere a anului școlar să fie cât mai aproape de normal. Este o zi importanță din viața fiecărui elev”, a explicat premierul.

Se discută testarea sau vaccinarea personalului din sistemul sanitar, de sănătate, dar și MAI și MAPN.

Conform ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă, școlile vor rămâne deschise cât mai mult posibil în contextul unui posibil val 4 al pandemiei. De asemenea, purtarea măștii de protecție rămâne obligatorie.

Ca urmare a discuției am agreat că prioritate este menținerea școlilor cât mai mult posibil. Trebuie să avem în vedere că acestor copii trebuie să le oferim un cadru sigur, astfel încât transmiterea la acesta vârstă să rămână mică.

Purtarea măștii în școală va fi obligatorie, însă în spațiile deschide nu va mai fi obligatorie. Activitățile sportive, încurajăm să aibă loc în spații deschise”, a spus aceasta.

Cîmpeanu: Școlile vor fi deschise până la pragul de 6 la mie

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, speră să nu se ajungă la incidența de 6 la mie, pentru ca școlile să nu se închidă. De aceea, dacă un elev va fi testat pozitiv cu varianta Delta, toți colegii lui de clasă vor fi testați,la rândul lor.

Practic, toți am agreat ca școlile să se deschide primele și să se închidă ultimele. Am agreat că vom ține școlile deschise până la pragul de șase la mie.

Peste pragul de șase la mie, sigur că apar o seria de condiții. Aceste condiții nu vor dezavantaja persoanele vaccinate, fie că vorbim de elevi sau cadre didactice, dar vor pune în evidențe beneficii pentru cei vaccinați. Peste pragul de șase la mie, lucrurile se vor întâmpla separat, iar la carantină se oprește întreaga activitate. Eu personal sper că nu vom ajunge la pragul de șase mie.

Despre varianta Delta, toţi colegii unui elev infectat cu aceasta vor trebui testaţi. Acum, regula este ca la apariţia unei îmbolnăviri într-o clasă, toată clasa să treacă în online. Dacă toţi colegii vor accepta să fie testaţi, atunci şcoala ar putea să continue cu prezenţa fizică. Subliniez “ar putea”, pentru că nu este o decizie încă, pentru elevii care sunt vaccinaţi, cei nevaccinaţi urmând a trece în sistem online. Este o variantă de lucru”, a precizat Cîmpeanu.

Comentarii Facebook