Alertă pe munte! 16 persoane au fost salvate într-o singură zi, iar șase au ajuns la spital
Salvamontiștii din întreaga țară au avut un nou sfârșit de săptămână solicitant. În ultimele 24 de ore, Dispeceratul Național Salvamont a înregistrat 18 apeluri de urgență, în urma cărora 16 persoane au fost salvate din zonele montane.
Cele mai multe solicitări au fost înregistrate în județul Sibiu, unde salvatorii montani au intervenit în trei cazuri. Alte câte două apeluri au fost primite de echipele Salvamont Argeș, Harghita, Maramureș și pentru județul Buzău. De asemenea, au fost înregistrate intervenții în Alba, Gorj, Hunedoara, municipiul Brașov, precum și în județele Argeș, Bacău și Prahova.
Alertă pe munte! 16 persoane au fost salvate într-o singură zi, iar șase au ajuns la spital
Potrivit Salvamont România, dintre cele 16 persoane salvate, șase au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost predate echipajelor de Ambulanță sau SMURD pentru a fi transportate la spital.
Pe lângă intervențiile pentru turiști, salvamontiștii au fost chemați și pentru salvarea unui câine aflat în dificultate.
Tot în ultimele 24 de ore, Dispeceratul Național Salvamont a primit 30 de apeluri prin care turiștii au solicitat informații și recomandări privind traseele montane și condițiile de deplasare.
0 Comentarii