Admitere cu scandal: Eleve obligate să-şi dea jos sutienul pentru a susține un examen. Cinci persoane au fost arestate


Cinci persoane au fost arestate în India după apariţia unor acuzaţii scandaloase: ar fi obligat mai multe eleve să-şi scoată sutienul înainte să susţină un examen. Altfel, minorelor nu le-ar fi fost permis accesul în sală. Revoltat, tatăl uneia dintre fete a sesizat autorităţile din India, care au demarat o anchetă.

Pregătite de examen, cu emoţii sau gata să dovedească de ce sunt în stare, mai multe eleve au rămas înmărmurite când li s-a cerut să-şi dea jos sutienul, pentru a putea participa la test. Una dintre fete, în vârstă de 17 ani, a povestit că urma să susţină pentru prima oară în viaţă examenul de admitere NEET, iar incidentul i-a provocat o traumă adâncă. Potrivit Mirror, tatăl acesteia a fost cel care a şi sesizat autorităţile. Bărbatul a depus o plângere, semnalând faptul că fiica sa respecta codul vestimentar din regulament, unde nu era prevăzut nimic în legătură cu lenjeria intimă.

Ulterior, în cadrul unei apariţii televizate, indianul a mărturisit că în vreme ce fata era la examen, el şi soţia sa au rămas în maşină, să mănânce prânzul. Nu au apucat să-şi ducă planul la bun sfârşit, pentru că au primit un telefon neaşteptat. Li se cerea să vină imediat la poarta principală. „Când am ajuns acolo, fata noastră plângea în hohote. Ne-a zis că i-au cerut şi ei, la fel ca altor eleve, să-şi scoată partea de sus a lenjeriei de corp. Că ar trebui să poarte un şal în timpul testului", a povestit el. 

Cinci persoane, dintre care trei lucrau la o agenţie angajată de Autoritatea Naţională de Testare şi celelalte două la Institutul Tehnologic Mar Thoma din Kerala, au fost arestate. Conducerea instituţiei de învăţământ a declarat că situaţia e inacceptabilă şi promite să ia măsuri.

Comentarii Facebook