A murit un artist legendar, fondator al trupei Kiss. Zeci de milioane de fani din toată lumea țin doliu în aceste zile: „Suntem complet devastați”

Paul Daniel „Ace” Frehley, cofondator și chitarist principal al trupei legendare Kiss, a murit la vârsta de 74 de ani, în urma complicațiilor provocate de o cădere suferită luna trecută, potrivit unui comunicat al familiei sale.

A murit legendarul Paul Daniel „Ace” Frehley, fondator al formației Kiss


Familia artistului a transmis: „Suntem complet devastați și îndurerați. În ultimele sale momente, am fost binecuvântați să-l înconjurăm cu dragoste, rugăciuni și liniște. Ne vom aminti mereu de râsul, bunătatea și forța lui Ace. Moștenirea lui este una de proporții epice.”

Paul Stanley și Gene Simmons, colegii săi din Kiss, au scris: „Suntem profund îndurerați de pierderea lui Ace Frehley. A fost un membru esențial, un chitarist unic și o parte de neînlocuit din istoria noastră. Gândurile noastre se îndreaptă către Jeanette, Monique și toți cei care l-au iubit.”

Frehley, cunoscut de fani ca „Space Ace”, a fost una dintre figurile emblematice ale rockului anilor ’70 și ’80. Născut în Bronx, New York, în 1951, a primit prima sa chitară la 13 ani și a fost influențat de artiști precum Jimi Hendrix, Led Zeppelin și The Rolling Stones. În 1972, s-a alăturat lui Stanley, Simmons și Peter Criss, formând trupa care avea să revoluționeze scena rock prin spectacolele sale incendiare, pline de efecte pirotehnice și costume extravagante, conform BBC.

Frehley a părăsit formația Kiss în 1982 și a cunoscut faima singur


După plecarea din Kiss în 1982, Frehley a continuat o carieră solo de succes, lansând albumul „Frehley’s Comet” și hitul „New York Groove”, considerat una dintre cele mai bune creații individuale ale membrilor trupei. În 1996, s-a reunit cu Kiss pentru un turneu mondial care a scris istorie.

Ultimul său album, „10,000 Volts”, a fost lansat în 2024, demonstrând că pasiunea lui pentru rock nu s-a stins niciodată. În 2014, a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame, alături de colegii săi.

Ace Frehley lasă în urmă o moștenire uriașă în muzica rock, fiind amintit ca un inovator, un showman desăvârșit și un simbol al libertății artistice.

kisss.jpg

Comentarii Facebook