A murit Mihai Șora


Filosoful Mihai Șora a murit la vârsta de 106 ani. Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a cărturarului. 

Mihai Șora

7 noiembrie 1916 - 25 februarie 2023

Iubitule,

ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumusețea însăși, credința, nădejdea și dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Și niciodată nu-ți voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii. Tu m-ai scos de pe șinele destinului meu și m-ai legat ireversibil și armonios de al tău, cu o grație de care numai tu erai capabil și pe care nu mulți pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima.

Încă nu știu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare. Unii oameni ar trebui să trăiască veșnic – nu numai în Rai, unde, negreșit, tu vei sta, ci și pe punctul acesta albastru, boțul de apă și humă care plutește în spațiu și pe care opt miliarde de alte făpturi omenești – dar niciuna ca tine – conviețuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori își sunt – unele, altora – sprijin. 

E frig fără tine, iubitule.

Aziul”, scrie pe pagina de Facebook a filosofului.

Mihai Sora s-a nascut la 7 noiembrie 1916, la Timisoara. Dupa studii de filozofie la Universitatea din Bucuresti (1934-1938), unde l-a avut profesor, printre altii, pe Nae Ionescu, a plecat la Paris, unde a obtinut titlul de doctor in filozofie, devenind pentru o vreme cercetator la Centre National de la Recherche Scientifique. Revenit in tara, se dedica unei vaste activitati editoriale, regandind din temelii colectia "Biblioteca pentru toti", in care vor aparea in deceniile sapte, opt si noua cele mai importante carti ale culturii universale. Din anii '70 a inceput sa publice dialoguri filozofice in revistele literare, care mai tarziu vor alcatui carti de referinta in filozofia romaneasca. Dupa 1990 a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social si a ocupat fotoliul de ministru al Invatamantului in primul guvern de dupa Revolutie. 

OPERE: 

Du dialogue interieur (Gallimard, 1947 -- Despre dialogul interior, trad. rom. Humanitas, 1995; 2006); Sarea pamantului (1978; Humanitas, 2006); A fi, a face, a avea (1985; Humanitas, 2006); eu&tu&el&ea sau dialogul generalizat (1990; Humanitas, 2007).

Comentarii Facebook