Vineri 13 Decembrie

A intrat în procedură de urgenţă la vot proiectul de lege privind achiziționarea a 32 de avioane F-35


Astăzi intră în procedură de urgență proiectul de lege privind achiziția celor 32 de avioane F-35, în Camera Deputaților, la solicitarea guvernului. 

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor s-a reunit pentru a transmite la comisii proiectul de lege, acestea având termen pentru elaborarea raportului până la ora 16.30, când începe dezbaterea în plen.

Proiectul de lege pentru realizarea capabilităţii operaţionale de apărare aeriană prevăzută în Concepţia de realizare a capabilităţii operaţionale de apărare aeriană cu avioane multirol de generaţia a V-a în cadrul programului de înzestrare „Avion multirol de generaţia a V-a, F-35”, faza I, şi unele măsuri privind derularea contractelor Guvern la Guvern specifice Programului Fireign Military Sales a fost adoptat de Executiv şi a fost transmis Parlamentului săptămâna trecută, potrivit Agrepres.

Guvernul a solicitat procedură de urgenţă în cazul acestui proiect, scrie Agerpres. Guvernul a trimis săptămâna trecută, la Parlament, un proiect de lege prin care Executivul să atribuie Guvernului SUA contractele de tip „Letter of Offer and Acceptance” pentru achiziţionarea a 32 de avioane F-35, de motoare, muniţii, suport logistic, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului. 

„De asemenea, se propune încheierea de către Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a unor acorduri de înţelegere cu producătorul avionului F-35 pentru realizarea proiectelor de cooperare industrială”, a completat Mihai Constantin.


Comentarii Facebook