Cutremurul din 77 a fost un puternic cutremur produs la data de 4 martie, în jurul orei 21:00, care a avut efecte devastatoare asupra României.

7,4 grade magnitudine 

Cutremurule a avut o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter și o durată de aproape 1 minute (56 de secunde). În urma cutremurului au fost aproximativ 1.570 de victime, dintre care 1.400 doar în Capitală. La nivelul întregii țări, au fost 11.300 de persoane rănite și 35.000 de locuințe s-au prăbușit. Majoritatea pagubelor materiale au avut loc în București.

Epicentrul cutremurului a fost localizat în zona Vrancea, cea mai activă zonă seismică din țară, la o adâncime de 100 km. Unda de șoc s-a simțit aproape în toți Balcanii.

Care a fost reacția lui Ceaușescu?

În seara de 4 martie, președintele Nicolae Ceaușescu participa la banchetul oficial oferit de președintele Nigeriei în cinstea oaspeților. După toastul șefului statului Nigerian, un secretar român l-a informat pe Ceușescu de situația de afară. După scurt timp, banchetului i s-a pus capăt.

La început, știrile ajunse pe căi ocolite erau confuze, vorbind despr eun cutremur de gradul 10, deci despre distrugerea totală a Bucureștiului. Pana de curent ce a cuprins Bucureștiul făcea imposibilă orice comunicație. Autoritățile locale nu aveau aparatura necesară, astfel că erau depășiți de situație. Odată restabilite legăturile cu restul țării, Ceaușescu a instituit, prin decret prezidențial, starea de necesitate pe întreg teritoriul României.

Pe parcursul acelei nopți, Ceaușescu a făcut vizite prin București pentru a evalua pagubele și a calma oamenii. A dat ordine ferme de a se continua salvarea victimelor chiar și peste termenul considerat limită de supraviețuire. Cu ajutoare de la Crucea Roșie, cascadorii și pompierii români au făcut eforturi pentru a salva cât mai multe vieți.

Reacția cetățenilor loviți de cutremur

„Eram santinelă pe acoperișul unui important obiectiv militar, adică deasupra etajului șapte. Noaptea era destul de luminoasă și de văzut, puteam vedea până departe. Numai că odată parcă n-am mai simțit acoperișul sub picioare. M-am apucat însă bine de ceva și cu ochii numai primprejur, să văd ce se întâmplă. Dar nu-mi puteam crede ochilor. Cât vedeam cu ochii, toate blocurile se clătinau. Și toate clădirile se clătinau de-o parte și de cealaltă ca și copacii pe furtună. Prima undă a fost pe verticală. Câteva fracțiuni de secundă a părut să înceteze, dar apoi a reînceput pe orizontală. Cerul a crăpat brusc, de parcă stătea să se frângă în două. Am auzit detunături îndepărtate, apoi un zgomot înfundat, care parcă venea de peste tot, se auzea tot mai tare. Apoi a venit un vânt puternic, de era să mă azvârle jos. S-a dus, dar apoi s-a și întors înapoi, dar de data asta cu miros greu de ars. Și pe urmă s-au stins toate luminile, pe cer era un uriaș arc de foc, ca și cum s-a produs un scurtcircuit în tot orașul. Și atunci am zis: Gata, cred că-i gata orașul”, a povestit Mircea Nemigean, soldat pe vremea aceea în București.