Samsung vrea să renunțe la Android. Documente interne despre planurile companiei au ieșit la iveală



Samsung a devenit liderul mondial în producția smartphone-urilor cu Android, iar cel mai mare competitor al său este compania americană Apple, al cărui iPhone este concurent direct pentru produsele coreenilor.

O serie de documente interne ale companiei, prezentate de Business Insider, arată că unul dintre principalele obiective Samsung este de a încetini creșterea tot mai mare a rivalilor de la Apple.

De asemenea, coreenii nu i-au considerat niciodată pe cei de la HTC sau alți producători importanți de smartphone-uri pe bază de Android ca și aliați.

Una dintre cele mai mari probleme interne cu care s-a confruntat Samsung a fost calitatea proastă, drept dovadă stând faptul că mai mult de 30 de modele de telefoane au avut lansări întârziate în anul 2011.

lovitura cea mai mare, care ar putea schimba considerabil clasamentele sistemelor de operare pentru smartphone-uri, este faptul că, deși succesul Samsung se datorează în cea mai mare folosirii Android, documentele interne ale companiei arată că aceștia vor să renunțe cât se poate de repede la sistemul de operare al celor de la Google, pentru unul propriu.

Comentarii Facebook