Luni 6 Decembrie

Francezii, cei mai mulți imigranți din județ. Vezi câți cetățeni străini locuiesc în Cluj



Potrivit datelor transmise de Serviciul pentru Imigrări, numărul cetățenilor străini care locuiesc în județul Cluj a ajuns la 5759, proveniți din 111 țări, pana la sfârșitul anului 2013, număr în creștere față de cei  5533 de cetățeni înregistrați în 2012.

Conform comunicatului de presă emis de Serviciul pentru Imigrări, cei mai mulți provin din Franţa (667), urmați apoi de cei din Republica Moldova (628), Italia (560) Germania (445) şi Tunisia (437).

De asemenea, anul trecut au fost depistați și 147 de cetăţeni străini care stăteau ilegal în județul Cluj. Dintre aceștia 57 au fost puşi în legalitate. însă 90 au fost îndepărtaţi de pe teritoriul României.

”Din cei 90 de cetăţeni străini care au fost îndepărtaţi de pe teritoriul României, 87 prin emiterea de Decizii de Returnare, 3 cazuri prin returnarea sub escortă într-un Centru de cazare al străinilor luaţi în custodie publică iar în 8 cazuri s-a dispus si măsura interzicerii intrării în România pe perioade între 6 luni si 5 ani", transmit reprezentanţii Serviciului de Imigrări.

Comentarii Facebook