Există viață după moarte? Ce se întâmplă în creier după ce mori


Datorită unei noi cercetări asupra activității electrice din creierii șobolanilor înainte şi după ce aceştia au intrat în stop cardio-respirator, oamenii de știință au dobîndit mai multe informații despre ce se întâmplă cu oamenii după ce mor.

Echipa de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Michigan au realizat studiul pe 9 şobolani care aveau electrozi conectaţi pe suprafaţa creierilor. Fiecare animal a fost injectat cu clorură de potasiu pentru ca inima sa să se oprească. Astfel, şobolanii intrau în moarte clinică. Cu toate acestea, creierii animalelor nu au murit imediat. Timp de 30 de secunde după ce sângele a încetat sa mai ajungă la creier, acest organ a prezentat semne de activitate încă 30 de secunde. Mai mult, oamenii de ştiinţă au subliniat că nu a fost vorba doar de mici impulsuri pe ici pe colo, scrie Descoperă.ro.

Am fost surprinşi de nivelurile mari de activitate. De fapt, în timpul experienţelor din preajma momentului morţii, multe semnături electrice ale conştiinţei depăşesc nivelurile atinse în timpul stării de veghe, lucru care sugerează că, în stadiu incipient de moarte clinică, creierul este capabil de activitate electrică bine organizată”, a declarat anestezistul George Mashour, autor al studiului.

Un alt cercetător care a participat la acest studiu susține că „acesta este primul cadru ştiinţific raportat de mulţi indivizi care au avut experienţe în preajma momentului morţii”.

Experimentul ar putea astfel sp explece sentimentul simțit de oameni atunci când sunt în preajma morții, acela descris ca momentul în care sufletul este gata să părăsească corpul sau proverbiala lumină de la capătul tunelului.

Cu toate acestea, există o serie întreagă de teorii ştiinţifice legate de ceea ce se întâmplă în timpul morţii clinice, iar multe dintre ele fac legătura dintre experiențele resimțite și activitatea cerebrală ridicate.

Echipa de la Universitatea Michigan susţine că cercetarea reprezintă un fel de piatră de temelie pentru alte studii de acest gen.

Comentarii Facebook