Doi administratori ai CFR și-au dat demisia după două săptămâni de la numirea în funcție



Doi dintre noii membrii ai consiliului de administrașie al CFR SA și-au dat demisia după doar dăă săptămâni de la numirea în funcție.

Victor Cionga, fost director general al Bursei de Valori, şi George Ciobănaşu, auditor financiar, au renunţat la funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al CFR SA la numai o săptămână de la numirea în această poziţie, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse apropiate situaţiei.

Potrivit acelorași surse, Cionga şi Ciobănaşu și-a prezentat demisiile joi.

Adunarea Generală a Acţionarilor companiei feroviare CFR SA, controlată de stat prin Ministerul Transporturilor, a revocat la 10 ianuarie întregul Consiliu de Administraţie, sub pretextul managementului defectuos, numind astfel o nouă structură de conducere.

Noii administratori selectaţi sunt Ovidiu Puţura, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, Ovidiu Petrişor Artopolescu (membru al Consiliului de Supraveghere al Transelectrica), Victor Cionga (în prezent managing partner la AZ Capital Advisors), Florin Luca (consultant financiar) şi George Ciobănaşu (auditor financiar).

Vechiul Consiliul de Administraţie era format din Florian Raimund Kubinski (preşedinte, CFO Volksbank România), George Micu (membru, director general CFR SA), Enache Jiru (membru, secretar de stat în Ministerul Finanţelor) şi Sebastian Tcaciuc (membru).

Comentarii Facebook