Becali i-a scris șefului penitenciarului. Scrisoarea e UNICAT și e scrisă de mâna latifundiarului

 

Gigi Becali i-a scris directorului penitenciarului de la Valul lui Traian pentru a-l informa că începe să scrie a treia lui carte. 

 

"Domle director

 

Subsemnatul Becali George deţinut în secţia Valul lui Traian secţia 9-1 - Vă aduc la cunoştinţă că mi sa aprobat de căre comisia de muncă să scriu cartea "Parlamentul lui Becali Europe"i "Becali Parlamentul Europei şi parlamentul Romîniei" în secţia 9-1 la locul amenajat timp de 30 de ore. Vă mai aduc la cunoştinţă că am fost învoit 5 zile din care 3 zile săptămâna aceasta, ca atare am de lucru (cuvânt indescifrabil, n.r.) 8 (probabil, n.r.) ore în această săptămână din cele 48 de ore prevăzute de lege.

 

Avînd în vedere că am fost învoit şi în acest timp am acesat Saitul Parlametului Europei şi al României mi-am reînpro reînprospătat memoria cu discursurle şi acţiunile mele despre care vreau să scriu.

 

De acia vă rog să aprobaţi să lucrez 10 ore din cele 30 ore sîmbătă în locul amenajat în secţie avînd mai multă inspiraţie şi memoria proaspătă din învoire în plus de aceasta scriu cu mai multă eficienţă dacă mă aplec mai mult timp de odată în acesta perioadă deoaece am venit de acasă şi am moralul foarte ridicat.

 

05-02-2015

 

Gigi Becali”.

 

 

 

Aceasta ar fi a treia carte a lui Gigi Becali.

Comentarii Facebook