Vineri 5 Iunie

Angela Merkel este asteptata de Emil Boc la Bucuresti in 12 octombrie


Angela Merkel este asteptata la Bucuresti, a anuntat Emil Boc, care a precizat ca vizita va consolida relatiile dintre cele doua tari. Cancelarul german ar urma sa viziteze Romania in 12 octombrie si este asteptata sa se opreasca si la Cluj.

Premierul Emil Boc a vorbit despre vizita la ceremonia dedicata Zilei unitatii germane. "Romanii nu uita semnificatia caderii Zidului Berlinului si nici semnificatia, un an mai tarziu, a unificarii Germaniei pentru ca noi, cei care am trait in fosta Europa de Est stim ca pentru noi caderea Zidului Berlinului a insemnat inceputul sfarsitului cortinei de fier si a insemnat de fapt deschiderea cu adevarat a drumului spre democratie in Romania si in intreaga Europa de Est", a afirmat Boc.

Seful Guvernului a afirmat ca relatiile dintre Romania si Germania trebuie consolidate. "Ne asteptam ca vizita pe care cancelarul Angela Merkel o va face in Romania sa contribuie la consolidarea acestor relatii", a completat premierul.

Volumul total al schimburilor economice intre cele doua tari, in anul 2010, a fost de 7,8 miliarde de euro, cu 20% mai mult fata de anul trecut.

Cancelarul Angela Merkel este asteptat si la Cluj-Napoca, unde ar urma sa primeasca titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii "Babes-Bolyai" si sa participe la inaugurarea unui institut german.

Comentarii Facebook