Angajată de la Penitenciarul Poarta Albă, sechestrată de doi pușcăriași. Au vrut să o violeze



O angajată a Penitenciarului Poarta Albă a fost sechestrată ieri, de doi deținuți, timp de 10 minute, în baia clubului de activități.

În timpul derulării unei activități specifice de educație cu cei doi deținuți, aceștia au devenit violenți și amenințând-o cu un cuțit improvizat au obligat-o să se deplaseze în grupul sanitar al clubului cu intenția de a o agresa sexual. Angajata penitenciarului a reușit, însă, să-i convingă pe cei doi deținuți să renunțe la intenție după aproximativ 10 minute, scrie Ziua de Constanța.

În urma incidentului a fost informată conducerea unității, care a luat imediat măsuri împotriva celor doi. Astfel, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, iar la nivelul Penitenciarului Poarta Albă s-a demarat o anchetă pentru a stabili cauzele producerii evenimentului și împrejurările în care deținuții au intrat în posesia cuțitului improvizat.

Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor felicită angajata pentru profesionalismul și stăpânirea de sine dovedite în gestionarea acestei situații și evidențiază eforturile deosebite ale întregului personal din sistemul penitenciar care se confruntă zilnic cu riscuri și situații deosebite.

Totodată, conducerea ANP precizează că nu va tolera sub nici o formă actele de agresiune împotriva personalului, luând cele mai drastice măsuri în conformitate cu prevederile legale.

Comentarii Facebook