Ai început să chelești? Vezi de ce boală ai putea suferi


Potrivit unui nou studiu din Japonia, bărbații care chelesc prezintă riscuri mai ridicate de a suferi de afecțiuni cardiace decât bărbații care nu au acest tip de probleme cu podoaba capilară.

Cercetarea efectuată pe aproximativ 37.000 de persoane a fost publicată în jurnalul ştiinţific BMJ Open. Rezultatele studiului au arătat că bărbaţii care chelesc prezintă un risc cu 32% mai mare de a suferi de cardiopatie ischemică.

Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă subliniază că riscul este mai mic decât în cazul în care bărbaţii sunt fumători sau obezi. De asemenea, reprezentanţii British Heart Foundation afirmă că este mult mai important ca bărbaţii să se concentreze asupra dimensiunilor taliei decât asupra părului pierdut.

Statisticile arată că 50% dintre bărbaţi îşi pierd jumătate din podoaba capilară până la vârsta de 50 ani, iar 80% dintre bărbaţi îşi pierd o parte din păr până la vârsta de 70 de ani.

Cercetătorii de la Universitatea Tokyo au analizat ani de cercetări precedente pentru a analiza legăturile dintre pierderea părului şi problemele de inimă.

Citește mai departe pe Descoperă.ro

Comentarii Facebook