A fost dezvăluită aeronava care zboară de la New York la Tokyo în 90 DE MINUTE FOTO



De la ultimul zbor al faimosului Concorde, din 2003, singurii oameni capabili să zboare la viteze supersonice au fost piloții avioanelor de vânătoare, dar o comapanie americană dorește să schimbe acest lucru.

Compania XCOR Aerospace doreşte să readea accesul zborului supersonic și civililor, însă într-un mod inedit: călătoriile între două oraşe vor fi efectuate prin spaţiul cosmic.

În acest scop, compania XCOR construieşte Lynx, o navetă capabilă de zbor suborbital care va decola şi ateriza la fel ca un avion convenţional, dar care va avea viteza de croazieră de 3,5 Mach, călătorind la 100 de kilometri deasupra solului.

Cu ocazia evenimentului International Symposium for Personal and Commercial Spaceflight organizat în New Mexico, oficialii companiei au prezentat primul model la scară 1:1 al aeronavei Lynx, ce urmează să efectueze primele zboruri de test la începutul anului 2013. Motorul navetei a fost deja testat în cursul acestui an.

Aeronava Lynx are o capacitate de doar două persoane, iar designul prezentat nu este încă final, afirmă Andrew Nelson, CEO-ul companiei.

Oficialii spun că această naveta va permite pasagerilor să călătorească de la New York la Tokyo în doar 90 de minute. XCOR acceptă deja rezervări pentru primele zboruri, costul unei călătorii fiind de 95.000 de dolari, scrie descopera.ro.

Iată cum arată aeronava:

 

 

 









Sursa: descopera.ro

Comentarii Facebook