Miercuri 17 August

A cumpărat un ou imperial Faberge de la piața de vechituri cu 13.000 de dolari. Cât valorează bijuteria?

 

Un american a cumpărat de la o piață de vechituri un ou Faberge cu 13.000 de dolari, impresionat de frumusețea obiectului. După ce a fost evaluată, bijuteria a fost vândut cu o sumă record. 

 

Bărbatul a plătit 13.000 de dolari, dar obiectul a fost evaluat ulterior la 33 de milioane de dolari.

 

Inițial, colecționarul plănuia să îl revândă, dar nimeni nu i-a mai oferit suma plătită inițial. 

 

Oul are un ceas Vacheron Constantin în interior și a fost dăruit de Alexander al treilea soției sale, împărăteasa Maria Feodorovna, de Paști, în 1887.

 

Colecționarul care l-a cumpărat de la piața de vechituri a căutat pe google informații despre un obiect similar și a tastat, în disperare de cauză, ”ou” și ”Vacheron Constantin”.

 

Așa a început să înțeleagă că deține un ou imperial Faberge realizat pentru familia regală rusă.

 

Oul a fost evaluat de un expert local pe masa de bucătărie, iar apoi bărbatul a zburat până la Londra pentru a prezenta unui specialist în astfel de bijuterii câteva fotografii.

 

Este cea mai uimitoare descoperire”, a spus Kieran McCarthy, expert în munca lui Carl Faberge. Specialistul s-a deplasat în SUA și a cumpărat oul pentru un colecționar privat, urmând să fie expus la Londra în 14 aprilie. 

 

Oul a fost ultima dată văzut în public în 1902, în timpul unei expoziții în St Petersburg, scrie news.sky.com.

 

Comentarii Facebook