Miercuri 24 Aprilie

Alimentul care nu expiră niciodată! Mulți români sunt surprinși când află despre ce este vorba


Există anumite alimente care pot fi consumate chiar și după depășirea termenului de valabilitate, iar unul dintre ele nu expiră niciodată. Acest lucru este cu adevărat uimitor.

Toată lumea are, sau ar trebui să aibă o dietă cât mai sănătoasă. În vremuri agitate și stresante, hrana corespunzătoare devine mai importantă ca niciodată.

Cu toate acestea există riscul ca uneori să fim prea riguroși și să arucăm produse care ar putea fi consumate în continuare, chiar dacă a fost depășită data de pe etichetă. Hai să vedem câteva exemple și apoi ne lămurim și care este alimentul care nu expiră niciodată.

Pastele uscate, cu sau fără ouă, sunt unul dintre cele mai rezistente alimente. Dacă se află încă în ambalajul original, nedesfăcut, pot fi păstrate până la doi ani după data de expirare.

Un alt exemplu ar fi făina și zahărul, care rezistă și ele un an după depășirea termenului de valabilitate, mai ales dacă sunt depozitate în recipiente închise ermetic. Totuși, trebuie precizat că unele din produse își pierd din calitate, așa cum se întâmplă, de altfel, și cu făina.

Carnea crudă poate fi congelată și păstrată până la un an, iar iaurtul sigilat poate fi mâncat în siguranță până la trei săptămâni după data de expirare. Iaurtul conține probiotice și bacterii lactice, care țin la distanță bacteriile rele, ce conduc la alterarea ingredientelor.

Nu reprezintă nicio surpriză că sarea poate fi păstrată pe o perioadă nedeterminată, iar oțetul rezistă chiar și câțiva ani. 

Alimentul delicios care nu expiră niciodată

Mierea este alimentul care nu are dată de expirare. Dacă este păstrată în condiții adecvate, poate să fie comestibilă chiar şi după mulți ani.

Mierea este, în primul rând, un zahăr, iar zaharurile sunt higroscopice. Asta înseamnă că ele conţin foarte puţină apă în starea lor naturală, dar pot aspira uşor umezeala dacă sunt lăsate nesigilate. Mierea naturală are o umiditate foarte scăzută. Astfel, foarte puţine bacterii sau microorganisme pot supravieţui într-un astfel de mediu.

Comentarii Facebook