„Dumnezeu știe mai bine de ce, cum și de ce ne dă un lucru în viața noastră”. Vlăduța Lupău trece printr-o perioadă complicată cu fiul său


În prima zi a anului îndrăgita interpretă clujeană Vlăduța Lupău a ajuns cu fiul său la spital. Micuțul în vârstă de un an și jumătate se confruntă cu otită și se pare că nu-i mai trece, în ciuda tratamentelor pe care le-a luat.

La 11 zile de la primirea diagnosticului artista a mers cu fiul ei la un control pentru a-i verifica starea de sănătate și se pare că otita micuțului nu a trecut. Medicii i-au recomandat un alt tratament mai puternic. Vlăduța Lupău și Adrian Rus aveau planificată și o vacanță, dar au fost nevoiți să o anuleze.

„Azi am fost cu Iair să vedem dacă a scăpat de otită, eram sigură și convinsă că da, însă, răspunsul este nu. Mai avem șapte zile de tratament, un alt tratament și, din nou, o să mergem peste șapte zile la vizită. Deci e foarte bine că nu am zburat atâtea ore în vacanța în care trebuia să mergem că era mult, mult mai rău. Dumnezeu știe mai bine de ce, cum și de ce ne dă un lucru în viața noastră, indiferent că e bun sau rău. El, ca stare generală, aș fi zis că am scăpat, dar controlul a spus că nu”, a povestit Vlăduța Lupău pe o rețea de socializare.

După ce au petrecut în noaptea de Revelion, Vlăduța Lupău și Adrian Rus au ajuns la urgențe cu băiețelul lor. Iair s-a confruntat și cu febră, motiv pentru care a fost dus la spital de părinți, apoi a fost descoperită și otita: „Am început rău anul...cu otită, care ne ține acasă și nu mai putem zbura cu avionul în vacanța pe care o aveam planificată de mâine. Dar asta nu mai contează în situațiile de genul. Am ajuns la prima oră acasă, am mers la urgențe cu febră mare și am aflat de venirea otitei în viața noastră. Ne conformăm tratamentului și sperăm să trecem rapid! Sănătate multă și an nou bun!”.

Comentarii Facebook