Andra împlinește 35 de ani. Măruță i-a făcut o surpriză și o declarație de dragoste - FOTO


Andra a împlinit luni, 23 august, 35 de ani, iar soțul ei i-a făcut o surpriză plăcută.

Sărbătoresc în fiecare zi faptul că am cunoscut-o, dar azi cu atât mai mult! E ziua ei și nu am cuvinte să spun ce simt pentru ea. La mulți ani, iubita mea!”, a scris Cătălin Măruță, care i-a dat un superb tort.

Andra, Cătălin și cei doi copii ai lor sunt într-o vacanță binemeritată în Italia. 

Andra, una dintre cele mai bune voci din România, s-a născut la Câmpia Turzii, în județul Cluj. 

Alexandra Irina Măruță (născută Alexandra Irina Mihai, la 23 august 1986, Câmpia Turzii) este cunoscută mai bine sub numele de scenă Andra. Primul său disc single, Andra îl lansează în anul 2001, la doar 14 ani, menținându-se pe primele locuri de la debut până în prezent, în cadrul Romanian Top 100.

Andra și-a început cariera muzicală de la vârsta de 7 ani, când a interpretat prima sa melodie la concursul muzical difuzat de TVR, intitulat ”Tip Top Minitop” - realizat de Oana Ionescu - în calitate de invitată, interpretând piesa lui Whitney Houston, I Will Always Love You. 

La vârsta de 11 ani, Andra a participat la alt concurs intitulat Festivalul Concurs de Interpretare Folclorică Toamna Arieșeană, unde a câștigat primul loc. Pe lângă concursurile de muzică populară aceasta a mers și la concursuri de muzică ușoară, câștigând numeroase premii.

Până în prezent artista a lansat 12 albume, ale căror single-uri s-au bucurat de un real succes atât în țară cât și în străinătate, vânzându-se în sute de mii de copii.

Comentarii Facebook