Adrian Mutu dezvăluie adevărul despre divorțul de frumoasa Consuelo Matos: „Nu mi-o spunea direct”


Adrian Mutu (43 de ani) a trecut prin două divorțuri, cel cu Alexandra Dinu, în 2003, și de Consuelo Matos, care a avut loc în 2013. În prezent, „Briliantul” este căsătorit cu Sandra. În premieră, Mutu a dezvăluit motivul surprinzător pentru care a rupt relația cu Consuelo. 

De 3 ori a fost căsătorit Adrian Mutu, cu Alexandra Dinu, Consuelo Matos și Sandra, și are 4 copii: Mario, Adriana, Maya și Tiago. După ce s-a despărțit de prima sa soție, Alexandra Dinu, nu a trecut mult timp până când Adrian Mutu a cunoscut-o pe Consuelo Matos, cea care avea să-i devină parteneră și să-i dăruiască două fete, Adriana şi Maya.

Domnișoara cu care mă vedeam venea cu o prietenă, Consuelo Matos Gomez, ministrul-consilier al Republicii Dominicane la Vatican. Ne-am cunoscut la Roma și, treptat, ne-am dat seama că între noi există o atracție. Ce mi-a plăcut la ea? Era sensibilă, caldă. OK, eram firi foarte diferite, dar pe atunci credeam că acest lucru este benefic, pentru că urma să ne completăm. Șase, șapte luni am fost prieteni, apoi am decis să ne căsătorim.

După câțiva ani, au apărut, din păcate, divergențele între noi doi, multe dintre ele provocate de diferența de cultură. Intervenise monotonia, lucru firesc când stai mult timp împreună cu o persoană. Fiind firi opuse, relația a început să scârțâie.

A contat mult și faptul că încercam să mă întorc în țară, iar Consuelo, deși nu mi-o spunea direct, nu prea dorea acest lucru. Am semnat cu cei de la Ajaccio, acela a fost momentul în care ne-am despărțit de tot. Am rămas în relații civilizate și cu două fetițe superbe”, se arată în cartea lui Adrian Mutu, ”Revenirea din infern”.

Meciul de retragere al lui Mutu, de pe Cluj Arena, eveniment care a avut loc duminică seară, a dus laolaltă nume mari din fotbalul mondial al anilor ’90. Peste 20.000 de spectatori au venit să-i vadă din nou la lucru pe foști mari fotbaliști ai României

Comentarii Facebook