Tudor e elevul excepțional al Clujului, de la o școală privată, care a reușit să ia 10 curat la Evaluarea Națională. Mama: „A învățat constant, oră de oră”

Tudor Bănuț, elevul de nota 10 de la Liceul Teoretic „ELF” din Cluj-Napoca la Evaluarea Națională! Mama: „A învățat consecvent, oră de oră”

Tudor Bănuț, elev la prestigiosul Liceu Teoretic „ELF” din Cluj-Napoca, care este pe primul loc în acest an la Evaluarea națională 2025, a atins o performanță rară de a lua la Evaluarea Națională media 10. 

Tânărul a demonstrat că munca susținută și constantă este rețeta succesului.

Mama elevului, Camelia Bănuț, a povestit pentru Știri de Cluj că secretul nu stă în ore interminabile de studiu, ci în dedicarea constantă.

„Este un băiat silitor și conștiincios. Nu este genul care să învețe exagerat de mult, dar a învățat constant, oră de oră, pentru toate orele. Acolo s-au văzut rezultatele la final. El a învățat în mod consecvent. Nu a fost un efort imens depus în ultima jumătate de an, ci o muncă disciplinată, de zi cu zi. A învățat consecvent și a fost bine”, a declarat mama sa pentru ȘTIRI DE CLUJ, vizibil mândră.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV- Prima oară în istoria Clujului o școală privată este pe locul 1 la Evaluarea Națională/Colegiul Emil Racoviță a cedat primul loc, după mulți ani

Deși a atins o performanță academică de invidiat, tânărul absolvent rămâne cu picioarele pe pământ în ceea ce privește viitorul său. Întrebată despre opțiunile pentru liceu, mama sa a confirmat că, deși direcția este clară, decizia finală va fi luată cu calm.

„Nu s-a hotărât încă la un liceu anume, dar știe sigur că vrea să urmeze un profil de matematică-informatică. Ne vom orienta pe parcurs. Este un copil foarte sociabil și prietenos și suntem extrem de mândri de el”, a adăugat Camelia Bănuț pentru ȘTIRI DE CLUJ. 

De asemenea, mama elevului de nota 10 a mai afirmat că abordează viitorul fără grabă, lăsând lucrurile să evolueze normal. 

„Le luăm treptat și vedem în ce direcție ne duce viața”, a conchis Camelia Bănuț. 

CITEȘTE ȘI: Topul celor mai bune școli din Cluj-Napoca, după media la EVALUAREA NAȚIONALĂ 2025. Surprize în top față de anii trecuți! EXCLUSIV ȘTIRI de CLUJ

Amintim că rezultatele Evaluării Naționale 2025 din județul Cluj marchează o premieră: Pentru prima dată, liceul privat ELF” Cluj-Napoca ocupă primul loc în topul mediilor, devansând instituțiile publice cu tradiție.

Mai exact, Liceul Teoretic „ELF” Cluj-Napoca conduce clasamentul cu media generală 9.19, depășind Colegiul Național „Emil Racoviță”, care a obținut media 9.12, cedând astfel poziția fruntașă după mulți ani de dominație.

Topul complet al celor mai bune licee din Cluj-Napoca după media la Evaluarea Națională 2025:

  1. LICEUL TEORETIC “ELF” CLUJ-NAPOCA – Media 9.19 (liceu privat)
  2. COLEGIUL NAȚIONAL “EMIL RACOVIȚĂ” CLUJ-NAPOCA – Media 9.12
  3. LICEUL TEORETIC “AVRAM IANCU” CLUJ-NAPOCA – Media 8.97
  4. ȘCOALA GIMNAZIALĂ “IOAN BOB” CLUJ-NAPOCA – Media 8.903
  5. LICEUL TEORETIC “NICOLAE BĂLCESCU” CLUJ-NAPOCA – Media 8.82
  6. COLEGIUL NAȚIONAL “MIHAI VITEAZUL” TURDA – Media 8.78
  7. COLEGIUL NAȚIONAL UNITARIAN “JANOS ZSIGMOND” CLUJ-NAPOCA – Media 8.75
  8. COLEGIUL NAȚIONAL “ANDREI MUREȘANU” DEJ – Media 8.70
  9. LICEUL INTERNAȚIONAL DE INFORMATICĂ “SPECTRUM” CLUJ-NAPOCA – Media 8.65 (liceu privat)
  10. COLEGIUL NAȚIONAL “GHEORGHE ȘINCAI” CLUJ-NAPOCA – Media 8.59
  11. COLEGIUL NAȚIONAL “GEORGE COȘBUC” CLUJ-NAPOCA – Media 8.52
  12. COLEGIUL ORTODOX MITROPOLITUL “NICOLAE COLAN” CLUJ-NAPOCA – Media 8.51
  13. TRANSYLVANIA COLLEGE – THE CAMBRIDGE INTERNATIONAL SCHOOL IN CLUJ – Media 8.45 (liceu privat)
  14. LICEUL TEORETIC “LUCIAN BLAGA” CLUJ-NAPOCA – Media 8.42
  15. LICEUL TEORETIC CREȘTIN “PRO DEO” CLUJ-NAPOCA – Media 8.28 (liceu privat)
  16. LICEUL TEORETIC “ONISIFOR GHIBU” CLUJ-NAPOCA – Media 8.28
  17. LICEUL DE INFORMATICĂ “TIBERIU POPOVICIU” CLUJ-NAPOCA – Media 8.077
  18. ȘCOALA GIMNAZIALĂ “ION CREANGĂ” CLUJ-NAPOCA – Media 7.97

Liceele private continuă să performeze puternic: Transylvania College – The Cambridge International School în Cluj (8.45), Liceul Teoretic „Lucian Blaga” (8.42), Liceul Teoretic Creștin „Pro Deo” (8.28) completează lista instituțiilor care înregistrează medii ridicate.

CITEȘTE ȘI: Trei elevi au obținut media 10 la Evaluarea Națională la Cluj. Care sunt școlile de la care provin elevii de zece ai Clujului

Comentarii Facebook