Ministerul Educației caută 49 de experți! Clujul, implicat într-un proiect care poate schimba școala românească
Ministerul Educației și Cercetării scoate la concurs 49 de posturi de expert în cadrul proiectului RECRED – „Reglementări noi pentru un curriculum relevant și educație deschisă”, implementat inclusiv prin Casa Corpului Didactic Cluj.
Posturile disponibile vizează elaborarea unor ghiduri pentru discipline și arii curriculare, ghiduri pentru profiluri și management, precum și realizarea de suporturi de curs și resurse educaționale deschise.
Este vorba despre posturi de:
- expert elaborare ghid discipline + auxiliare;
- expert elaborare ghid arie;
- expert elaborare ghid profil;
- expert elaborare ghid management;
- expert elaborare suport curs;
- expert elaborare RED.
Proiectul urmărește revizuirea curriculumului centrat pe competențe în învățământul preuniversitar, de la ciclul primar până la liceu. Printre obiective se numără actualizarea curriculumului național, sprijinirea cadrelor didactice în implementarea acestuia și dezvoltarea unor noi resurse educaționale.
Casa Corpului Didactic Cluj se numără printre partenerii proiectului, alături de instituții similare din Buzău, Olt și municipiul București
RECRED este derulat în perioada 1 iulie 2024 – 30 iunie 2028, de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare și Casele Corpului Didactic implicate.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European Plus, prin Programul Operațional Educație și Ocupare 2021-2027.
Persoanele interesate pot consulta anunțul de selecție pentru informații privind posturile disponibile, condițiile de participare și modalitatea de înscriere (https://edu.ro/sites/default/files/2026-09/10_09_2026_Anunt_RECRED_selectie_2101.pdf).
2 Comentarii