De la condiții improprii la spații de top: Proiectul care aduce un mediu sigur și creativ pentru micuții dintr-o comună din Cluj VIDEO

Într-o schimbare care marchează un pas uriaș pentru comunitatea din Apahida, primarul Cristina Belce a anunțat cu mândrie inaugurarea unui spațiu complet nou dedicat copiilor comunei

Până ieri, micuții mergeau la grădiniță într-un apartament impropriu, care nu oferea condițiile necesare pentru o dezvoltare sănătoasă și armonioasă. Astăzi însă, realitatea s-a schimbat radical.

Noua clădire modulară, cu patru grupe moderne și complet echipate, le oferă copiilor un mediu sigur și confortabil, unde pot învăța, se pot juca și pot crește în cele mai bune condiții. Spațiile au fost gândite cu grijă pentru a răspunde tuturor nevoilor educaționale și recreative, iar fiecare detaliu a fost pus la punct pentru a asigura un început de drum fericit și sănătos pentru cei mici. Pentru noi, educația este prioritară! Investițiile în educație sunt de fapt investiții în viitorul comunității noastre. Una tânără, dinamică și plină de potențial.", a declarat Belce.

Pentru administrația locală condusă de Cristina Belce, educația rămâne o prioritate clară, iar investițiile în acest sector sunt văzute ca investiții directe în viitorul Apahidei. Această nouă grădiniță simbolizează dorința primarului și a echipei sale de a crește alături de copiii comunei, de a le oferi șansa la o educație de calitate și de a contribui la formarea unei generații frumoase.

Comentarii Facebook