Daniel David (UBB) spune cine trebuie să-i scoată pe elevi din analfabetismul funcțional: „Responsabilitatea revine profesorilor”

Daniel David, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai și fost ministru al Educației, își menține afirmația potrivit căreia profesorii au o responsabilitate majoră în reducerea analfabetismului funcțional în rândul elevilor care ajung la școală. Într-un interviu acordat publicației Totul Despre Mame, acesta a vorbit despre rezultatele României la testările PISA, reformele începute în timpul mandatului său și despre modul în care școala ar trebui să se adapteze la schimbările aduse de inteligența artificială.

Fostul ministru spune că își menține și una dintre cele mai controversate afirmații făcute în timpul mandatului, potrivit căreia, pentru elevii care frecventează școala, responsabilitatea de a-i scoate din zona analfabetismului funcțional revine profesorilor.

„Responsabilitatea revine profesorilor”

„Scopul școlii nu este să-i facă pe copii fericiți. Scopul școlii este să formeze competențele necesare vieții. Știu bine ce am spus și de ce, astfel încât rămân pe aceeași poziție, chiar dacă aceasta se opune unor narațiuni populiste care mi-ar servi mai bine imaginea personală. Școlii i-ar face însă rău. Nu vorbesc despre a-i face olimpici și nici măcar nu vorbesc despre performanță în zona mediei, ci de a-i scoate din zona de analfabetism funcțional, după ce îi ai la clasă, zi de zi, pe parcursul mai multor ani”, a declarat Daniel David.

Acesta a făcut o diferență între copiii care merg constant la școală și cei care au abandonat sistemul educațional sau absentează frecvent.

În cazul copiilor care au abandonat școala sau lipsesc frecvent, fostul ministru consideră că responsabilitatea este legată mai mult de familie și de societate, inclusiv de condițiile socioeconomice.

Pentru cei care au abandonat școala și/sau pentru cei care absentează frecvent, cauza ține mai mult de familie și societate (ecosistemul educațional), inclusiv de condițiile socioeconomice, profesorul putându-se implica, dar fără a fi actorul sau responsabilul principal", explică David.

De ce sunt rezultatele PISA diferite de cele de la TIMSS

Daniel David susține că una dintre problemele sistemului românesc este faptul că elevii sunt încă pregătiți într-o paradigmă axată mai mult pe reproducerea informațiilor decât pe utilizarea acestora în situații noi.

Potrivit acestuia, PISA testează tocmai capacitatea elevilor de a folosi ceea ce au învățat pentru a rezolva probleme inspirate din viața reală.

El a explicat și diferența dintre PISA și TIMSS. În timp ce TIMSS este mai apropiat de paradigma actuală a școlii românești și de programa școlară, PISA urmărește mai mult capacitatea elevului de a porni de la o situație reală, de a o formula cu ajutorul cunoștințelor dobândite, de a găsi o soluție și apoi de a o aplica.

„Nu putem avea rezultate mai bune la PISA dacă nu avem această paradigmă funcțională în sistemul de educație. De aceea spuneam și ca ministru că nu este suficient să continuăm să ne dezvoltăm în vechile paradigme, ci trebuie să le schimbăm. De ani de zile vorbim despre PISA, dar nu schimbăm paradigma! Poate și de aceea elevii noștri au rezultate bune la TIMSS, o evaluare mai apropiată de paradigma actuală a școlii românești și mai concentrată asupra programei, dar rezultate mai slabe la PISA”, a spus David.

În opinia sa, diferența dintre cele două evaluări arată că România are elevi capabili să învețe și profesori capabili să predea, însă paradigma PISA nu este încă suficient de bine integrată în procesul educațional.

Inteligența artificială schimbă modul în care trebuie evaluați elevii

Daniel David a vorbit și despre impactul inteligenței artificiale asupra educației. În opinia sa, sistemul de evaluare trebuie să se schimbe astfel încât profesorii să verifice mai ales competențele elevilor, nu simpla realizare a unor teme.

„Sistemul de evaluare nu se mai poate baza pe verificarea temei, ci pe verificarea competențelor care stau în spatele realizării ei”, a transmis acesta.

În acest context, părinții și profesorii trebuie să fie atenți ca instrumentele de inteligență artificială să nu ajungă să înlocuiască procesul de gândire al copilului.

Comentarii Facebook