Daniel David a găsit soluția care poate salva tinerii de pericolele online: „Se poate discuta”


Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a pledat pentru un control parental riguros privind accesul adolescenților la rețelele sociale, subliniind că restricțiile totale nu sunt neapărat soluția optimă.

Întrebat despre o posibilă interdicție a platformei TikTok pentru copiii sub 16 ani, Daniel David a menționat exemplul Australiei, unde există o astfel de măsură, dar fără sancțiuni aplicate efectiv.

Daniel David a găsit soluția care poate salva tinerii de pericolele online: „Se poate discuta” 

„Se poate discuta și în România, dar eu cred că un control parental serios este mai eficient. Interdicțiile pot determina adolescenții să caute modalități de a le ocoli, iar astfel nu se controlează ce se întâmplă cu adevărat”, a explicat ministrul în Parlament.

Daniel David a subliniat că abordarea optimă este găsirea unui echilibru: protejarea tinerilor fără a-i izola complet de mediul digital.

„Un control parental mai puternic poate fi calea de mijloc bună, dar trebuie începută o discuție la nivel național și analizate soluțiile posibile”, a mai spus ministrul.

Comentarii Facebook