Cum a reușit o elevă din Cluj să ia 9,70 la BAC la Istorie, cu meditații gratuite oferite de UBB Cluj: „Sunt convinsă că fără ele nu aș fi reușit”
O elevă din Cluj a pornit cu șanse mici, iar acum vorbește despre nota 9,70 la Bacalaureat cu ajutorul meditațiilor gratuite oferite de UBB Cluj: „Fără ele nu aș fi reușit”
Veronica, o elevă din județul Cluj a obținut nota 9,70 la proba de Istorie a examenului de Bacalaureat după ce a beneficiat de pregătire gratuită prin programul iUBB – Acces la Resurse și Îndrumare pentru Succes Educațional, derulat de Universitatea Babeș-Bolyai. Rezultatul ei este unul dintre primele exemple concrete ale impactului proiectului, lansat în urmă cu puțin peste un an pentru a sprijini elevii și studenții proveniți din medii vulnerabile.
Veronica spune că meditațiile primite în cadrul programului au avut un rol decisiv în rezultatul obținut la examen.
„Meditațiile m-au ajutat foarte mult și sunt convinsă că fără ele nu aș fi obținut nota 9,70 la examenul de bacalaureat, la istorie. Consilierea vocațională și vizitele la facultăți m-au ajutat să aleg cu încredere facultatea pe care mi-am dorit să o urmez”, a declarat eleva.
Programul iUBB este implementat de Universitatea Babeș-Bolyai în parteneriat cu Fundația World Vision România și Liceul Teoretic „Dumitru Tăuțan” din Florești și oferă elevilor pregătire pentru Bacalaureat, consiliere psihologică, orientare vocațională, sesiuni de coaching și vizite în universități.
Până în prezent, peste 100 de elevi din 16 licee au fost incluși în proiect. Dintre cei 49 de absolvenți de clasa a XII-a care au făcut parte din prima generație, 48 s-au înscris la examenul de Bacalaureat, iar 39 l-au promovat din prima sesiune, ceea ce înseamnă o rată de promovare de aproape 80%.
Elevii care vor susține examenul în sesiunea din august continuă să beneficieze de meditații, coaching și consiliere psihologică.
O altă beneficiară a programului, Melinda, spune că sprijinul primit a însemnat mai mult decât pregătirea pentru examene.
„Sprijinul oferit prin meditațiile gratuite și ședințele de consiliere m-a ajutat atât să îmi consolidez cunoștințele, cât și să capăt mai multă încredere în mine. Recomand acest proiect tuturor elevilor care își doresc o pregătire de calitate și suport pentru a-și atinge obiectivele”, a afirmat aceasta.
Potrivit Mihaelei Nabar, director executiv al World Vision România, proiectul demonstrează că intervențiile integrate pot schimba traseul educațional al tinerilor.
„Fiecare tânăr are nevoie de șansa de a-și valorifica potențialul, iar această șansă începe prin acces la sprijinul potrivit, în momentul potrivit. Proiectul iUBB demonstrează că o intervenție integrată, care îmbină pregătirea pentru bacalaureat cu consilierea vocațională și experiențele care îi ajută să își descopere drumul, poate schimba parcursul educațional al unui tânăr. Tinerii și-au dezvoltat încrederea în propriile forțe și au reușit să își atingă obiectivele”, a declarat aceasta.
Primele rezultate și în rândul studenților
Programul iUBB nu se adresează doar elevilor, ci și studenților aflați în risc de abandon universitar. Lansat în martie 2025, proiectul oferă mentorat, consiliere psihologică și în carieră, activități remediale, workshopuri și sprijin financiar pentru tinerii proveniți din medii vulnerabile.
Prima generație a inclus 35 de studenți, iar cei nouă participanți aflați în ultimul an de facultate au devenit deja primii absolvenți ai programului. Toți au promovat examenul de licență, cu note cuprinse între 8 și 10, confirmând, potrivit reprezentanților UBB, eficiența modelului de sprijin integrat.
1 Comentariu