Criză uriașă în Educație și Cercetare: Daniel David refuză să demisioneze și avertizează că nu sunt bani nici pentru salarii, nici pentru burse
Daniel David: „Demisia mea nu ar rezolva criza financiară din Educație și Cercetare. Trebuie să salvăm sistemul din toamnă”
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat joi, într-un comunicat transmis Agerpres, că nu ia în calcul demisia, deși sindicatele din învățământ îi cer să plece și au anunțat noi proteste. Oficialul subliniază că o eventuală retragere nu ar rezolva problemele grave de finanțare cu care se confruntă domeniul Educației și Cercetării.
„Am venit să ajut, nu să încurc. Dacă demisia mea ar fi rezolvat situația financiară din Educație-Cercetare și a țării, aș fi anunțat-o demult. Dar acest lucru nu ar schimba nimic. Rolul meu este să fac tot ce pot pentru a salva sistemul din toamnă”, a afirmat Daniel David.
Ministrul a explicat că, din cauza lipsei fondurilor, Guvernul a fost nevoit să adopte măsuri nepopulare prin Legea 141/2025, care vizează restructurări și reduceri bugetare:
„Direct spus, nu mai sunt bani pentru plata salariilor și burselor pentru întregul an. Înțeleg nemulțumirea oamenilor, dar aceste măsuri sunt necesare pentru a proteja locurile de muncă și veniturile cadrelor didactice. Ele sunt temporare și respectă principiile raționalității și decenței”, a subliniat David.
Oficialul a recunoscut că și-ar fi dorit să conducă ministerul într-o perioadă în care să poată dezvolta sistemul, nu doar să caute zilnic soluții de criză:
„Uitându-mă la problemele grave din educație – analfabetismul funcțional, abandonul școlar –, și eu am adesea impulsul de a cere demisii în diverse zone ale sistemului. Dar nu o fac pentru că știu că soluțiile trebuie construite împreună. Aceasta este responsabilitatea mea și a tuturor celor implicați.”
Ministerul Educației și Cercetării a lansat recent în consultare publică normele subsecvente pentru domeniul său de activitate, pentru a colecta propuneri din partea profesorilor și experților:
„Este posibil ca noi, în aceste prime versiuni, să nu fi găsit toate soluțiile. De aceea avem nevoie de feedback constructiv. După ce trecem peste această criză, multe măsuri urmând să fie temporare, vom putea să gândim strategii pentru dezvoltare”, a conchis Daniel David.
3 Comentarii