Afaceristul clujean, fondatorul Trilulilu, în conflict cu școala privată a copiilor, după ce fiul a fost suspendat: „Presiune, hărțuire și abuz!/Nu mai tac


Antreprenorul clujean Sergiu Biriș a publicat un text detaliat pe internet despre motivele care l-au determinat să își retragă copiii de la școala în care învățau de 10 ani.

În relatarea sa, Biriș acuză Transyllvania College și pe Ruxandra Baciu (Mercea), proprietara acesteia, de presiune instituțională, hărțuire emoțională și abuz de autoritate.

Cum am fost forțați să ne retragem copiii de la Transylvania College


„Acest text se bazează pe experiențele mele, pe percepțiile mele și pe informații din surse deschise care m-au condus la convingerile pe care le împărtășesc aici. Nu îmi propun să conving pe nimeni; pentru mine scrisul este o formă de terapie personală – a spune adevărul. The Truth will set you free", precizează Biriș.

Fondatorul Trilulilu, Sergiu Biriș, în conflict cu școala copiilor

Copiii lui Sergiu Biriș, Catia (10 ani) și Sebastian (14 ani), au fost elevi ai Transylvania College încă din grădiniță. Până anul acesta, familia spune că nu au avut probleme majore. Biriș subliniază că familia a plătit cu o sumă considerabilă în educația copiilor. În plus au participat activ la viața școlii și susținând proiecte digitale și educaționale.

„Dacă e să mă uit din perspectiva unui client al unui business, cred că am plătit școlii mai bine de 200.000 Euro în acești ani. Mai mult decât atât, am încercat să fim parte din comunitate și să ajutăm la dezvoltarea școlii. Am participat la organizarea balului școlii, la jurizări de proiecte de start-up ale copiilor, la oferirea de consultanță pentru dezvoltarea digitală a școlii, etc”, a spus Biriș.

Potrivit lui Sergiu Biriș, problemele au început să apară în ultimele luni, în contextul sesiunilor de coaching organizate de Ruxandra Baciu pentru elevii mai mari. Biriș susține că Ruxandra Baciu nu are acreditare în psihologie, iar ședințele de coaching, desfășurate adesea fără supravegherea psihologului școlii, Cristina Ungvari, au creat tensiuni și presiune emoțională asupra copiilor.

„Partea asta cu 'ne jucăm de-a psihologii și terapeuții, fără acreditare', este un element recurent al acestei povești și al întregului mers al școlii", scrie Biriș.

Suspendarea lui Sebastian, fiul lui Sergiu Biriș

Pe 16 mai 2025, familia Biriș a primit un e-mail care anunța suspendarea lui Sebastian pentru trei zile, începând cu 19 mai. E-mailul invoca comportamente considerate bullying, însă familia susține că a aflat despre așa ceva doar atunci, fără notificări anterioare sau procesuri restaurative, contrar politicii școlii. Nici măcar acum nu știu exact care a fost cauza acestei suspendări.

Înainte de această notificare, familia spune că discutase cu fosta directoare a școlii despre performanța copilului, primind laude, și discutând despere rămânerea în continuare în școală a băiatului și pe parcursul liceului. Îndrumătoarea de an nu fusese nici ea informată despre situație, susțin părinții. La prima întâlnire oficială cu Ruxandra Baciu, Sebastian a fost interogat despre comportamente trecute, iar părinții au simțit că este pus în dificultate pentru a-și aminti incidente minore sau interpretate subiectiv.

„RB: ”Așa-i că ai trecut pe clasa a 7-a pe hol și ai zis de niște fete că sunt curve?”

S: ”Nu le-am făcut niciodată așa pe fete, nu-mi amintesc”

RB: ”Nu-ți amintești. Sentimentele îți blochează memoria când sunt intense…”, i-ar fi spus Ruxandra Baciu băiatului, susține Biriș.

Familia a considerat acest mod de a pune întrebările intimidant și abuziv. Biriș afirmă: „Există un singur bully în această conversație: ea însăși. Comportamentul ei din acea întâlnire a fost, în opinia mea, intimidant și abuziv."

Actul adițional trimis să fie semnat

Pe 25 iunie 2025, familia Biriș a primit un act adițional, care stipula că Sebastian și familia trebuie să urmeze terapie familială timp de minimum doi ani și să trimită periodic rapoarte despre progresul terapiei pentru a putea continua școlarizarea. Sergiu Biriș susține că și alte familii care aveau copii suspendați au primit acel act adițional.

„Am fost împinși spre limita supunerii – suntem obligați să semnăm un act adițional. (…) Un document prin care ni se cere să urmăm terapie familială timp de minimum 2 ani, plus să trimitem actualizări ale stadiului terapiei", menționează Biriș.

Actul adițional a fost perceput ca discriminatoriu și imposibil de semnat, pentru că nu toate familiile au primit documentul și prevedea sancțiuni pentru orice comportament interpretat ca bullying, indiferent de context.

Întâlnirile cu conducerea la început de an școlar

După primirea actului adițional, familia a solicitat clarificări și justificări. În cadrul întâlnirilor, Biriș susține că conducerea școlii a continuat să exercite presiune emoțională, încercând să forțeze semnarea documentului prin avertismente că, în caz contrar, copiii nu vor mai putea continua școala.

„Nu trebuie să fii avocat sau vreun expert juridic ca să îți dai seama că acel act este un document imposibil de acceptat, cu clauze disproporționate”, scrie Biriș.

Rezilierea contractului

Familia a luat decizia de a-și retrage copiii de la Transylvania College. 

„Cred și sper ca Transylvania College să nu se închidă niciodată. Dar de asemenea cred că această instituție de învățământ din România are datoria să funcționeze într-o formă în care oferă respect, transparență, corectitudine față de părinți și copii, respectarea propriilor reguli și respectarea legilor țării. (…) Transylvania College are nevoie de o altă conducere. Una cu o atitudine complet diferită", a transmis Biriș.

Copiii au fost înscriși ulterior la Royal School din Cluj-Napoca.

Sesizările oficiale

Sergiu Biriș a anunțat că a depus sesizări către Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Ministerul Educației, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ANAF, Consiliul Concurenței, precum și către organismele internaționale de acreditare Cambridge Assessment International Education și Pearson Edexcel: „Ne vedem în instanță!”, a transmis Biriș conducerii școlii.

Cine este Sergiu Biriș

Sergiu Biriș (42 de ani) este antreprenor din Cluj-Napoca, cunoscut pentru proiectele Trilulilu (primul site similar yoyutbe din România) și LiveRail, companie achiziționată de Facebook în 2014 într-o tranzacție estimată la 400–500 milioane de dolari. El este tată a doi copii și a fost activ implicat în viața comunității educaționale din Cluj.


Comentarii Facebook