Adio excursii pentru elevii clujeni în „Școala altfel”! ISJ Cluj interzice activitățile cu bani și impune reguli stricte pentru programele tematice
Inspectoratul Școlar Județean Cluj a transmis unităților de învățământ preuniversitar noi reguli privind modul de organizare a programelor tematice „Școala altfel” și „Săptămâna verde” în anul școlar 2025–2026.
Mai exact, sunt interzise activitățile care implică orice costuri suportate de părinți, iar directorilor de școli li se cere să nu aprobe excursii, vizite în țară sau în străinătate în cadrul acestor săptămâni, notează ziarulfaclia.ro.
Activitățile din cele două programe trebuie să aibă caracter educativ și aplicativ, făcând parte integrantă din procesul instructiv, în scopul aprofundării și consolidării cunoștințelor dobândite de elevi. Acestea trebuie corelate cu programele școlare și cu competențele specifice prevăzute în curriculum.
Adio excursii pentru elevii clujeni în „Școala altfel”! ISJ Cluj interzice activitățile cu bani și impune reguli stricte pentru programele tematice
Pentru programul „Școala altfel”, se vor aborda teme precum prevenirea violenței, consumul de droguri și al altor substanțe interzise, iar în „Săptămâna verde” accentul se va pune pe educația pentru mediu și pe obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) stabilite la nivel internațional.
Pentru clasele din învățământul liceal filiera tehnologică, profesional și postliceal, pe durata acestor programe se organizează activități de instruire practică, respectând totodată scopul programelor. Personalul didactic este rugat să facă cunoscute aceste informații tuturor cadrelor didactice, elevilor și părinților.
21 Comentarii