Vitrina Advertising a aniversat 20 de ani cu un concert extraordinar la Opera Maghiară din Cluj-Napoca

 

Vitrina Advertising a aniversat 20 de ani de la înființare, organizând spectacolul ”A little Nightmare Music”, susținut de Igudesman & Joo.

 

Artiștii au vrăjit audiența, joi seara, de la ora 19.00, la Opera Maghiară din Cluj-Napoca.

 

20 de ani de experienţă pe piaţă nu încap cu uşurinţă într-un curriculum vitae. Istoria Vitrina Advertising are însă mai multe repere: 1992, anul înfiinţării agenţiei la Cluj-Napoca; 1997, anul deschiderii reprezentanţei de la Bucureşti; 1998, anul primelor premii naţionale de creaţie; 1998-2008, anii confirmărilor din partea pieţei, dar şi din partea juriilor festivalelor de profil; 2009, anul inaugurării Vitrina Business Center.

 

Odată cu încrederea clienţilor, atât din Bucureşti cât şi din restul ţării, Vitrina se pozitionează astăzi drept una dintre cele mai importante agenţii independente de publicitate cu acoperire naţională.

 

Obiectivul fiecarui proiect derulat de Vitrina Advertising este ”creşterea business-ului clientului”. O confirmă succesul companiilor din portofoliul agenţiei, o confirmă standardul serviciilor şi al produselor oferite şi, printre cele mai valoroase atuuri ale companiei, calitatea echipei.

 

Vitrina a fost percepută de la început ca lider al pieţei din Transilvania”, precizează conducerea Agenției Vitrina Advertising.

 

Președintele director general al Agenției, Mihaela Rus, a primit flori pe scenă și le-a mulțumit tuturor pentru felicitările primite.

 

 

 

 

 

 

Comentarii Facebook