VIDEO. Cum circulă prima locomotivă din România, cu 200 km/h! A fost testată și imaginile sunt spectaculoase. Una din 16 va circula și la Cluj

Record de viteză pe șinele din România: prima locomotivă care prinde 200 km/h va circula și la Cluj

O premieră pentru transportul feroviar românesc: prima locomotivă electrică nouă din lotul de 16 cumpărate de stat a atins viteza de 200 km/h la Centrul de Testări Feroviare din Făurei.

Clujenii au motive în plus să urmărească vestea, pentru că aceste garnituri vor intra și pe ruta Timișoara – Cluj-Napoca – Iași, una dintre magistralele pe care urmează să circule trenurile moderne achiziționate prin PNRR.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a explicat:
„La Centrul de Testări Feroviare Făurei, a fost testaă prima locomotivă electrică nou construită și achiziționată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) pentru Statul Român, în ultimii 15 ani, a continuat etapa de testare. Momentul-cheie al zilei a fost verificarea capacității de rulare la viteza de 200 km/h, performanță atinsă cu succes în cadrul acestor probe.”

Reprezentanții ARF au subliniat că „locomotiva este prima din lotul de 16 unități achiziționate de ARF, conform contractului semnat în ianuarie 2024 cu Asocierea Alstom Transport SA - Alstom Transportation Germany GmbH SpA., cu finanțare prin fondurile Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).”

Este vorba despre modelul TRAXX 3 MS, proiectat să tracteze până la 16 vagoane de călători, la viteze cuprinse între 160 și 200 km/h. Contractul are o valoare de 767,5 milioane lei și include mentenanță pentru următorii 20 de ani.

Pe lângă legătura Timișoara – Cluj-Napoca – Iași, noile locomotive vor fi folosite și pe rutele Dej – Brașov – București – Constanța, Timișoara – Arad – Brașov – București – Constanța, dar și Iași/Suceava – București – Constanța.

Comentarii Facebook